Un executor judecatoresc din orasul Reghin este acuzat de coruptie de catre patronul unei firme din localitate, care a depus o plangere penala impotriva acestuia la Serviciul Teritorial Targu-Mures al PNA. Astfel, Sorin Roga este acuzat de omul de afaceri Alin Romulus Pacurar ca ar fi savarsit o serie de acte de coruptie, cum ar fi luarea de mita si santajul, dar si infractiunile de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor, fals si uz de fals.
Alaturi de executorul judecatoresc mai sunt acuzati un magistrat reghinean si directorul Fundatiei pentru Promovarea Agriculturii si Economiei Alimentare Reghin (FAER) care acorda credite pentru agricultori.
Purtatorul de cuvant al Serviciului Teritorial Targu-Mures al Parchetului National Anticoruptie, Gabriela Neagu, a confirmat faptul ca in cadrul institutiei a fost inregistrata plangerea lui Pacurar, asociat unic si administrator al unei firme din Reghin, care a incheiat, la data de 13.12.2000, un „Contract de imprumut pentru Sprijin Financiar” cu FAER pentru suma de 8000 de dolari, insa nu a oferit mai multe detalii legat de acest lucru.
Conform plangerii penale depuse la PNA, Pacurar obtinuse creditul in valuta urmand sa il inapoieze in patru ani si sase luni si l-a garantat cu casa mamei sale. Reclamantul a mentionat ca la doi ani dupa accesarea creditului a avut surpriza sa constate ca, desi a platit circa 40 de milioane de lei din suma contractata, datoria sa creste, in loc sa scada. Acest lucru l-a observat in momentul in care, intrand in incapacitate de plata, a primit acasa o somatie de la executorul judecatoresc Sorin Roga, in care i se cerea ca in termen de o zi de la primirea documentului sa se prezinte la biroul executorului pentru achitarea sumei de 9.818,46 dolari, plus cheltuieli de executare.
Mai mult, patronul a spus ca a incercat sa rezolve problema cu reprezentantii FAER. Acestia i-ar fi comunicat, insa, ca solutionarea acesteia este de competenta executorului judecatoresc, care s-ar fi invoit la plata datoriei in transe de 15-20 de milioane de lei, Roga garantand obtinerea bunavointei celor din cadrul fundatiei.
Totodata, reclamantul sustine ca executorul judecatoresc s-a oferit sa faca in asa fel incat imobilul pus garantie de mama lui Pacurar sa nu apara in publicatiile de vanzare imobiliara silita, pentru a nu fi adjudecat. In schimbul acestui serviciu, denuntatorul a afirmat ca Roga ar fi cerut „sa mai picure cate ceva” inaintea fiecarei licitatii.
Denuntatorul, care sustine ca intreaga inginerie a celor de la FAER si a executorului judecatoresc este posibila datorita sprijinului pe care acestia il au la instanta din localitate, a mai spus ca in situatia sa se afla si alte persoane care au accesat credite prin intermediul fundatiei din Breaza, Vatava si Batos. Pacurar a mentionat ca in mai multe cazuri, cu acceptul instantelor de judecata, oamenii ar fi fost „lucrati in mod organizat, de FAER si Sorin Roga”, astfel ca imobile care valorau miliarde de lei si care au fost puse gaj au fost vandute la preturi de nimic.
In schimb, executorul judecatoresc si conducerea FAER au respins acuzatiile care li se aduc de catre patronul reghinean. Astfel, Sorin Roga a declarat ca problema a aparut din cauza imposibilitatii lui Pacurar de a-si achita ratele lunare stabilite prin contract. Mai mult, executorul judecatoresc sustine ca a incercat sa evite scoaterea la vanzare a bunurilor puse gaj oferind prelungiri de termene pentru plata datoriilor, insa patronul nu a reusit sa se redreseze financiar.
La randul sau, directorul FAER, Ioan Vlasa, a afirmat ca are probleme doar cu rau-platnicii si ca, din cele peste 1.300 de credite acordate doar 11 sunt cu probleme. El a mai adaugat ca dintr-un numar de 48 de imobile supuse executarii silite, in cele din urma s-au vandut doar cinci.