Vremea rea face ravagii in Europa, relateaza Agerpres, citand stiri ale AFP. Cel puţin zece persoane si-au pierdut viata in accidente rutiere, din cauza zapezii si poleiului de pe sosele. Sase accidente au fost în Franţa, iar patru în Scoţia, într-o avalanşă, provocand pagube aeroportului londonez Heathrow, unde circa o sută de zboruri au fost anulate sâmbătă.
Accidentul din Franta, cu cele mai multe victime, s-a produs între două camioane şi două maşini, provocând moartea a trei militari care urmau să se alăture unei unităţi ce urma să plece în Mali, unde armata franceză îi ajută pe militarii acestei ţări în lupta contra grupărilor islamiste.
Printre victimele accidentelor din Franţa se numără şi un cuplu de spanioli.
În Alpi, un autocar cu pasageri ruşi s-a răsturnat sâmbătă dimineaţa, făcând 20 de răniţi.
În Scoţia, patru alpinişti au murit într-o avalanşă, iar în Spania, două persoane au fost ucise de un zid care s-a prăbuşit peste ele din cauza vântului. Ministerul de Interne de la Madrid a declanşat un dispozitiv de alertă în legătură cu riscurile ninsorilor şi ploilor torenţiale din ţară, cu rafale de vânt de până la 100 de km/h.
În Portugalia, ploaia şi vânturile violente au provocat moartea unei persoane şi rănire altor două. Între alunecări de teren, inundaţii, căderi de arbori şi structuri mici, Autoritatea Naţională pentru protecţia civilă a semnalat circa 3.900 de incidente între vineri dimineaţa şi sâmbătă la prânz.
În Regatul Unit, sute de zboruri au fost anulate din cauza ninsorilor, de vineri, pe aeroportul Heathrow, primul din lume în privinţa traficului internaţional de pasageri. Vineri, aproape 400 de zboruri au fost anulate, iar televiziunile britanice au difuzat imagini sâmbătă cu pasageri care şi-au petrecut noaptea într-unul din terminalele aeroportului, mulţi culcaţi direct pe podea. Sâmbătă, în pofida unei ameliorări a condiţiilor meteorologice, circa 100 de zboruri au fost anulate, două treimi din ele vizând plecările.