5.4 C
Bucharest
Wednesday, 29 November 2023
HomeSpecialEuropa, condusa de sapte mari puteri!

Europa, condusa de sapte mari puteri!

Putem spune, fara teama de a gresi, ca in acest moment Europa fotbalistica este condusa de sapte mari puteri, tari care la finalul preliminariilor pentru Campionatul Mondial de seniori si, respectiv, cel European de tineret au reusit sa se califice. Germania, Italia, Franta, Olanda, Portugalia, Ucraina si Serbia-Muntenegru se vor afla la ambele competitii majore ale sezonului 2006, demonstrandu-si astfel suprematia. Daca in ceea ce priveste primele cinci tari, ele sunt de multa vreme cele care au “painea si cutitul” in Europa, ultimele doua – sarbii si ucrainenii – reprezinta forte aparute in ultimii ani in prim-plan, dar care se afla acum la prima lor dubla seniori – tineret prin care se poate spune ca au intrat in forta in “lumea buna” a fotbalului de pe batranul continent.

Polul invinsilor

La polul opus, cel al natiunilor care pana recent reprezentau ceva in fotbalul european, iar acum privesc la televizor competitiile majore ale anului viitor, s-ar afla in primul rand tarile din estul Europei, in frunte cu Rusia, apoi Ungaria, Polonia sau Bulgaria. Apoi, nu trebuie sa uitam Turcia – fostul “bronz” mondial de la editia precedenta (Japonia/Coreea de Sud 2002), Grecia – campioana europeana “la zi”, Belgia – fosta semifinalista mondiala sau Austria – o forta cu ani in urma. Si ultima pe lista, cu voia dumneavoastra, Romania, absenta care, de fapt, ne doare cel mai mult…



32 la CM 2006

Lista echipelor calificate la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal Germania 2006:
Europa: Germania (organizatoare), Ucraina, Olanda, Polonia, Anglia, Croatia, Italia, Portugalia, Suedia, Serbia-Muntenegru, Franta, Spania, Cehia, Elvetia;
America de Sud: Argentina, Brazilia, Ecuador, Paraguay;
Asia: Japonia, Iran, Coreea de Sud, Arabia Saudita;
Oceania: Australia;
CONCACAF: SUA, Mexic, Costa Rica, Trinidad Tobago;
Africa: Angola, Coasta de Fildes, Ghana, Togo, Tunisia.


8 la Euro 2006 – tineret

Lista echipelor calificate la Campionatul European de tineret din 2006 – turneul final va avea loc in perioada 25 mai-6 iunie in una din cele opt tari calificate:
Germania, Italia, Franta, Serbia-Muntenegru, Danemarca, Olanda, Ucraina si Portugalia.

Cele mai citite

Îngrijorări tot mai mari legate de Papa Francisc care nu mai merge la COP28 privind clima de la Dubai

Papa Francisc și-a anulat călătoria planificată la reuniunea COP28 privind clima de la Dubai din cauza efectelor gripei și a unei inflamații pulmonare, a...

 Îmbrânceli în Parlamentul României, înjurături între parlamentarii AUR și USR. “Du-te, băi, la tomberonul tău”

Scandalul de miercuri din Parlament a pornit după ce, în plen, reprezentanții AUR au spus că în comunism au fost și lucruri bune, precum...

Schimbare la vârful Armatei. Generalul Gheorghiță Vlad va fi noul șef al Marelui Stat Major

Generalul-locotenent Gheorghiță Vlad a fost numit în funcția de şef al Statului Major al Apărării. Klaus Iohannis a semnat decretul de numire. Numirea lui...
Ultima oră
Pe aceeași temă