7.6 C
București
luni, 9 decembrie 2024
AcasăSpecialEurocampania la televizor si radio

Eurocampania la televizor si radio

Parlamentarii au validat Raportul Comisiei parlamentare speciale referitor la repartizarea timpilor de antena care revin partidelor parlamentare si neparlamentare la TVR si la postul public de radio, in perioada campaniei electorale pentru euroalegeri. Ponderea timpilor de antena intre partidele parlamentare si cele neparlamentare va fi de 4/5 la 1/5, informeaza Rompres.

 

Pe TVR 1 se va difuza emisiunea 'Parlamentul Europei', care va cuprinde mesaje de deschidere din partea fiecarui partid. Aceasta va avea 45 de minute, respectiv 36 de minute pentru partidele parlamentare si noua minute pentru partidele neparlamentare si candidatii independenti. In prima zi a campaniei, vineri, TVR 2 va difuza timp de 25 de minute un calup de clipuri publicitare, respectiv cate 20 de minute pentru partidele parlamentare si cinci pentru cele neparlamentare si independenti. Pe TVR 1, zilnic, grila de programe va include o emisiune electorala de informare de cate 10 minute, intre orele 20.15 – 20.45, iar TVR International va prelua emisiunile transmise de TVR 1. A ramas in discutie daca in ultima zi de campanie ar urma sa aiba loc emisiunea de dezbatere finala, de 150 de minute.

Comisia a votat ca radioul public sa difuzeze zilnic, de luni pana vineri, intre orele 15.00 si 15.50, emisiunea 'Tribuna eurocandidatilor'. Dintre cele 50 de minute ale emisiunii, 10 minute vor fi repartizate pentru difuzarea cortinelor muzicale. Din restul de 40 de minute, ponderea intre partidele parlamentare si neparlamentare este de 4/5 la 1/5, respectiv 32 de minute partidelor parlamentarelor si opt minute celor neparlamentare si unui independent. Astfel, pe fiecare emisiune vor reveni cate 5 minute si 20 de secunde pentru fiecare partid parlamentar si 1 minut pentru neparlamentare si pentru independenti. Comisia a decis ca neparlamentarii si independentii sa beneficieze de 2 minute, in masura in care vor aparea din doua in doua zile la aceste emisiuni.

Membrii Consiliului National al Audiovizualului (CNA) le-au solicitat reprezentantilor posturilor de radio si televiziune din tara sa anunte daca vor prezenta emisiuni electorale referitoare la alegerile europarlamentare.

CNA a reamintit prevederile legale ce se aplica in timpul unei campanii electorale.
Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului prevede la art. 66 ca sunt interzise, cu 48 de ore inainte de ziua votarii, prezentarea de sondaje de opinie sau difuzarea de emisiuni electorale, invitarea sau prezentarea candidatilor in programe, cu exceptia situatiilor in care se acorda dreptul la replica, precum si comentariile privind campania electorala.
Art. 57, alin. 1 stabileste ca in timpul campaniei electorale informatiile privind sistemul electoral, tehnica votarii, calendarul campaniei electorale, programele politice, opiniile si mesajele cu continut electoral trebuie sa fie prezentate exclusiv in emisiuni informative, electorale si dezbateri electorale.
Art. 60 din Legea nr.373/2004 stipuleaza ca la posturile private de televiziune si de radiodifuziune care au in grila de programe emisiuni electorale, 75% din timpii de antena se repartizeaza partidelor politice parlamentare, aliantelor politice sau aliantelor electorale ale acestora, proportional cu ponderea in Parlament, iar 25% din timpii de antena se repartizeaza partidelor politice neparlamentare, aliantelor politice sau aliantelor electorale ale acestora care au depus liste de candidati in circumscriptia electorala unde se afla postul privat de televiziune sau de radiodifuziune.

"Omoram stirile pentru o luna. Mai multi oameni din cultura, din lumea sportiva nu vor aparea pe ecran", a declarat vicepresedintele CNA, Attila Gasparik, referindu-se la prevederile art. 61, alin.1 din Legea nr.373/2004. Acesta prevede ca "in perioada campaniei electorale, candidatii si reprezentantii partidelor politice, aliantelor politice, aliantelor electorale sau candidatii independenti aflati in competitie au acces la posturile publice si private de radiodifuziune si televiziune, inclusiv la cele prin cablu, numai in emisiunile si dezbaterile electorale, in fiecare zi de luni, marti, miercuri, joi si vineri".

Cele mai citite

UE aprobă un nou sprijin financiar pentru Ucrain

Uniunea Europeană a aprobat un nou sprijin financiar pentru Ucraina, în valoare de 4,2 miliarde de euro, conform anunțului făcut luni de Consiliul UE,...

Condițiile ce trebuie respectate de o firmă pentru a fi microîntreprindere

Modificările legislative din 2024 au redefinit statutul microîntreprinderilor, reducând semnificativ numărul acestora de la peste 910.000 în 2022, la aproximativ 400.000 în 2024, conform...

Peste 700 de blocuri din București, fără apă caldă și căldură din cauza lucrărilor la rețeaua de termoficare

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) a anunțat că, în această săptămână, vor avea loc lucrări ample de reabilitare a rețelei termice în sectoarele 1,...
Ultima oră
Pe aceeași temă