Un sfert dintre sefii de companii europene care au participat la un sondaj realizat de Ernst & Young considera ca mituirea clientilor, pentru obtinerea de contracte, cu scopul depasirii recesiunii, este o practica acceptabila, informeaza Reuters, citata de Mediafax.
Compania de consultanta a chestionat 2.200 de persoane din conducerile celor mai mari companii din 22 de state europene.
Jumatate dintre respondenti considera ca acceptabila cel putin o practica neetica, potrivit concluziilor studiului.
Numarul de sefi de companii care considera ca este acceptabila mita catre clienti s-a ridicat la 38% in Spania, 43% in Cehia si 53% in Turcia, arata institutia de consultanta.
"Realizarea de plati in numerar pentru a castiga contracte sau chiar prezentarea de informatii financiare false pentru a ascunde rezultate dezamagitoare sunt considerate acceptabile de un numar alarmant de mare de respondenti", a declarat David Stulb, seful diviziei de investigare a fraudelor din Ernst & Young.
Studiul releva, totodata, ca personalul aflat in conducerea executiva a companiilor este mai predispus la frauda si practici neetice decat subalternii.