12 C
București
luni, 25 octombrie 2021

Erdogan: Turcia va lua măsuri imediate, dacă un avion militar va fi doborât de Rusia, în spațiul aerian sirian

Președintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că Turcia va fi ”obligată să ia măsuri imediate”, în cazul unei posibile utilizări a bateriilor antiaeriene S-400 Triumf de către Rusia, în spațiul aerian sirian, împotriva avioanelor militare turce, informează Agerpres.

Dacă un avion militar turc va fi doborât în spațiul aerian al Siriei de bateriile S-400 Triumf, a căror desfășurare a fost anunțată joi de către Rusia în perimetrul bazei sale de Hmeimim (Latakia, nord-vest Siriei), Turcia va considera aceasta drept un act de agresiune, a spus Erdogan, într-un interviu acordat miercuri postului de televiziune american CNN, lansând un avertisment clar la adresa Moscovei.

Astfel, președintele Turciei a avertizat că într-un astfel de caz țara sa își rezervă dreptul să reacționeze și a subliniat că nu dorește ”o escaladare în regiune”, acuzând pe cei care se poziționează de partea regimului sirian că ar contribui la creșterea tensiunilor. 

Citește și: Turcia spune că nu știa cărei țări aparținea avionul doborât

Mai mult, Erdogan a spus că Ankara nu va prezenta scuze Rusiei pentru avionul Su-24 doborât de aviația turcă marți, întrucât forțele armate și-au făcut datoria.

‘Cred că dacă cineva ar trebui să-și ceară scuze, nu noi suntem aceia. Să-și ceară scuze cei care ne-au încălcat spațiul aerian. Piloții noștri și forțele noastre armate și-au făcut pur și simplu datoria’, a afirmat președintele turc.

Într-un interviu pentru France 24, liderul de la Ankara a spus joi că a încercat să-l sune pe Vladimir Putin imediat după incident, dar că acesta nu a răspuns.

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a dezmințit la scurt timp declarația lui Erdogan, negând că liderul Turciei ar fi făcut vreo tentativă să-l contacteze pe președintele rus, potrivit BBC în limba rusă.

În interviul pentru France 24, Erdogan a mai spus că forțele aeriene turce ar fi reacționat altfel dacă ar fi știut că au de a face cu un avion rus, dar că în momentul incidentului acestea nu au știut cărei țări îi aparține Su-24.

Citește și: Cum încearcă Erdogan să remedieze conflictul cu Putin

‘Este absurd, acestea sunt pretexte’, a declarat, în replică, președintele rus Vladimir Putin, joi seara în conferința de presă comună susținută la Moscova cu omologul său francez Francois Hollande. Pe avioane „se văd clar însemnele țării și acestea sunt vizibile”, a spus Putin, care anterior afirmase că Moscova așteaptă scuze de la Turcia, pedepsirea vinovaților de incident și oferirea de compensații pentru prejudiciul creat.

Tensiunile au continuat să se adâncească joi între Rusia și Turcia, după incidentul de marți, când un bombardier rus Su-24 a fost doborât de aviația turcă pe motiv că a încălcat spațiul aerian al Turciei. Moscova susține contrariul și afirmă că aparatul său nu a părăsit spațiul aerian al Siriei, unde era angajat în campania de lovituri aeriene împotriva pozițiilor grupărilor islamiste.

Turcia face parte din coaliția internațională condusă de SUA care efectuează de peste un an bombardamente împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria și Irak.

 

Ultima oră
Pe aceeași temă