-3.1 C
București
joi, 15 ianuarie 2026
AcasăSpecialEnigma Al-Baghdadi

Enigma Al-Baghdadi

Guvernul de la Bagdad anunta ca iminenta "lupta finala" contra fidelilor lui Abu Omar Al-Baghdadi, dar comandamentul american din Irak are dubii in ce priveste existenta acestei figuri din umbra.

Cei care il vaneaza nu
l-au vazut niciodata si nu i se cunoaste nici o fotografie. Irakianul Abu Omar Al-Baghdadi ar fi  seful sectiunii Al Qaeda in Irak potrivit organizatiei teroriste, dar ea nu a dovedit niciodata existenta acestuia in mod real.
In octombrie 2006, Al Qaeda proclama pe internet nasterea unui "stat islamic in Irak", incercand sa adune toate gruparile insurectionale sunnite. Asemenea modelului talibanilor afgani cu mollahul Omar, in fruntea califatului virtual a fost numit un "comandant al credinciosilor" – Abu Omar Al-Baghdadi, personaj total necunoscut. Intr-o precedenta alianta a grupurilor insurgente dominate de Al Qaeda, el a condus departamentul charia, dispunand de un tribunal islamic ale carui verdicte erau fara recurs. In mai anul trecut, autoritatile irakiene au afirmat ca Al-Baghdadi a fost ucis in timpul unui raid la Bagdad, dar americanii au dezvaluit ca victima era de fapt purtatorul de cuvant al Al Qaeda, "ministrul informatiilor" statului islamic, Muhareb Abdelatif Al-Juburi.

Doua luni mai tarziu, lovitura de teatru: comandamentul american a sustinut ca Abu Omar nu exista! Este un "personaj fictiv" creat pentru a oferi o "imagine irakiana" retelei teroriste Al Qaeda, in realitate controlata de jihadisti din strainatate, preciza generalul Kevin Bergner. Armata americana a declarat ca a descoperit impostura dupa arestarea la 4 iulie a unui inalt responsabil al retelei teroriste in Irak, Khaled Al-Mashadani, care servea ca intermediar cu Ossama bin Laden. Mashdani  a dezvaluit ca autoproclamatul stat islamic nu era decat o "organizatie de fatada", iar "ghidul" ei o iluzie pentru "a masca influenta" combatantilor straini asupra Al Qaeda din Irak. Iar rolul fizic al acestuia este jucat de un irakian, Abdullah Al-Naima, un apropiat al mediilor salafiste.
Pentru Washington, adevaratul lider al Al Qaeda in Irak este egipteanul Abu Hamza Al-Muhajir, cunoscut cu numele de Abu Ayyub Al-Masri, "ministrul de razboi" al califatului. Cu ten mat si profil de acvila, acest barbat de circa 40 de ani a fost desemnat oficial de Al Qaeda in iunie 2006 pentru a-i succeda iordanianului Abu Mussab Al-Zarqawi, ucis cu cateva zile inainte intr-un raid american. In noiembrie 2006, intr-un mesaj audio, Al-Masri i-a jurat credinta lui Al-Baghdadi, declarand ca "ii pune la dispozitie 12.000 de combatanti". Dar generalul Bergner sustine ca de fapt Al-Masri "nu a facut decat sa-si jure credinta lui insusi", Al-Baghdadi nefiind decat o "fictiune". De atunci, toti specialistii acestui dosar au recunoscut rolul de prim-plan al egipteanului in cadrul ierarhiei Al Qaeda, iar  enigma Al-Baghdadi a ramas. In cele 15 luni de "califat", "comandantul credinciosilor" s-a exprimat in sapte mesaje audio, iar Bin Laden continua sa i se adreseze lui Al-Baghdadi ca seful Al Qaeda in Irak "un artificiu dubios si persistent". Un universitar francez, Jean-Pierre Filiu, estimeaza ca "Abu Omar exista fizic si incontestabil este irakian, dar identitatea lui nu conteaza pentru ca anonimatul ii asigura securitatea si ubicuitatea cibernetica", in timp ce "puterea in sanul Al Qaeda in Irak ramane in mainile jihadistilor straini". Luna trecuta, serviciile secrete americane au recunoscut ca nu exclud existenta unui barbat numit Al-Baghdadi, dar, "daca acesta exista, este clar ca nu are influenta si nu este responsabil de toate lucrurile comise in numele sau.  Este un om de paie".

Cele mai citite

Franța și Germania vor trimite trupe în Groenlanda. Ce misiuni vor executa

Armata franceză va trimite soldați în Groenlanda. „Primii operatori au sosit deja la fața locului”, a declarat o sursă militară pentru Le Figaro. Și...

Putin „ar vinde” și Iranul lui Trump de dragul relațiilor cu el după ce i-a „abandonat” pe Assad și Maduro

Vladimir Putin se concentrează asupra războiului din Ucraina, iar aliații săi strategici din întreaga lume au ajuns să se simtă neglijați de liderul de...

Ciprian Ciucu vrea audit la STB. Soluția ar putea fi chiar insolvența

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că va comanda un audit la Societatea de Transport București STB SA, iar dacă nu se...
Ultima oră
Pe aceeași temă