-0.8 C
Bucharest
Tuesday, 5 December 2023
HomeSpecialEndava recrutează peste 350 de persoane anul viitor în România

Endava recrutează peste 350 de persoane anul viitor în România

Endava, una dintre principalele companii de servicii IT pe plan local, va angaja în urmatorul an peste 350 de persoane, depăşind astfel 650 de angajaţi la nivel naţional.

Cele mai multe angajări vor avea loc la Iaşi şi Bucureşti. Campania de recrutare face parte din strategia grupului, care şi-a propus ca până la sfârşitul lui iunie 2012 să atingă 1.000 de angajaţi.

Endava este prezentă pe plan local cu birouri la Cluj-Napoca, Iaşi şi Bucureşti, cu un număr total de 310 angajaţi. Cel mai mare birou al companiei se află la Cluj-Napoca împărţit în două sedii, unde lucrează peste 180 de angajaţi, urmat de biroul companiei din Iaşi, cu aproximativ 120 angajaţi. La Bucureşti, Endava deţine un centru de coordonare regională şi consultanţă, unde sunt 10 angajaţi.

Cele mai multe angajări dintre cele anunţate pentru următoarea perioadă se vor realiza la Iaşi şi Bucureşti. În Iaşi, Endava va avea 50 de noi angajaţi până în decembrie 2011, respectiv în anul următor planurile companiei sunt de a-şi dubla capacitatea la Iaşi prin angajarea unui număr de 150 de persoane, iar din acest motiv de la 1 februarie îşi va extinde cu încă un etaj spaţiul de birouri de care dispune în Palas Business Center. Compania îşi va extinde şi activitatea din Capitală cu obiectivul de a ajunge la 100 de angajaţi până în iunie 2012. Pentru biroul companiei din Cluj-Napoca vor fi recrutate aproximativ 60 de persoane până în martie-aprilie 2012, iar reprezentanţii companiei au declarat că sunt în discuţii pentru o locaţie de peste 3.000 mp începând cu 2012-2013, care să le permită o creştere mai puternică la Cluj în următorii ani.

„Pentru a susţine dezvoltarea organizaţiei, am iniţiat în 2009, programul Endava University, pentru angajaţii Endava prin care pot beneficia de training-uri tehnice şi de management. În paralel cu programele de recrutare şi training, desfăşurăm investiţii în infrustructură, care au ca scop creşterea spaţiului de birouri de care dispunem în România la peste 5.000 de metri pătraţi, chirii pentru aceste spaţii în locaţii premium şi echipamente IT performante”, a declarat Marian Popa, Managing Director pentru regiunea Europei Centrale şi de Est.

La sfârşitul campaniei de recrutare, în iunie 2012, Endava va număra în România peste 650 de angajaţi, devenind astfel unul dintre cei mai dinamici angajatori din IT la nivel local. A doua cea mai mare locaţie a grupului Endava din punct de vedere al numărului de angajaţi este în Republica Moldova, cu aproximativ 200 de angajaţi la Chişinău.

În total, grupul Endava are 8 sedii, în Marea Britanie la Londra şi Wallingford, în Statele Unite la New York, în România la Cluj-Napoca (2), Iaşi şi Bucureşti şi în Republica Moldova la Chişinău.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeleshttp://alexandra-jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite
00:01:19

SUA îl acuză pe fostul ambasador în Bolivia, Victor Manuel Rocha, de spionaj pentru Cuba

Procurorul general al SUA, Merrick Garland, a anunțat luni (4 decembrie) că Statele Unite(SUA) au acuzat un fost ambasador în Bolivia, Victor Manuel Rocha,...

Grefierii protestează în fața ICCJ, cerând plata salariilor restante

Grefieri din toate județele participă la un protest în fața sediului din București al Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). Mitingul de protest este...

ChatGPT prezice cât de departe va ajunge naționala României la EURO 2024

ChatGPT face câteva precizări în legătură cu naționala României la EURO 2024. Softul de inteligență artificială a fost întrebat cât de departe crede că...
Ultima oră
Pe aceeași temă