După aerul nord-american, şi bateriile încărcate în vacanţa care a urmat US Open, constănţeanca Eliza Samara se pregăteşte intens pentru revenirea în ProTour. Samara va pleca în Brazilia, unde va evolua la Americas Challenge, şi unde, până la acest moment, este principala favorită a turneului. Imediat după turneul sud-american, Samara va pleca direct către Asia, fiind invitată să participe la un meci demonstrativ şi apoi la puternicul turneu Harmony Open, găzduit de Shozou. „O să fie o problemă cu drumul, dar nu puteam să refuz invitaţia chinezilor. Voi petrece 23 de ore în avion, plus câteva ore pe aeroportul din Frankfurt, dar vacanţa pe care am avut-o m-a ajutat să-mi încarc baterile şi voi trece şi peste asta”, ne-a spus campioana.
Eliza Samara a jucat finala la US Open, pe 6 iulie, când a pierdut în faţa japonezei Abe Megumi, scor 1-4 şi apoi a petrecut mai multe zile în Las Vegas. Sportiva legitimată la Fenerbahce Istanbul se pregăteşte momentan la Constanţa, în sala celor de la LPS Constanţa, unde are două şedinţe zilnice de antrenament de câte două ore, şi doar duminica după-amiaza este liberă. Cvintuplă campioană europeană la tenis de masă, Eliza Samara este cea mai titrată jucătoare de tenis de masă din România şi una dintre cele mai apreciate din Europa. În 2012, Samara a reuşit să câştige argintul la Campionatul Mondial, performanţă rarisimă într-un sport dominat copios de sportivii asiatici. În palmaresul Elizei Samara se mai numără două medalii europene de argint şi două de bronz, dar şi un succes în ITTU Cup (a doua competiţie continentală) cu Fenerbahce Istanbul.