Pilotul elicopterului militar prăbușit în județul Sibiu, Gabriel Titiana, a fost operat din nou, vineri, și i s-a făcut un alt transplat de piele, conform directorului Spitalului de Arşi din Capitală, citat de Mediafax.
"S-a realizat traheostomia de către echipa ORL de la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar. Noi ne-am făcut treaba noastră, adică excizie de piele de pe ambele coapse, tot ce era arsură de gradul trei fiind acoperit cu autogrefe. Pe spate s-au folosit homogrefe din bancă, pentru că, urmare a faptului că stă pe ele şi a avut manifestări bacteriene prin zonă, s-au mai lezat o parte din grefele făcute. De aceea, astăzi (vineri – n.r.), le-am înlocuit cu hemogrefe din bancă. Operaţia a decurs bine. Prognosticul rămâne rezervat în continuare. Dacă trece de primele trei zile după operaţie, sper să fie mai bine decât era", a spus Cristian Niţescu.
Referitor la al doilea supravieţuitor din elicopterul prăbuşit, Valentin Bora, medicul a spus că acesta este vizibil ameliorat, a mâncat uşor şi "mai face câţiva paşi". "Este mult mai bine", a adăugat medicul.
Cei doi militari internaţi la Spitalul de Arşi se aflau într-un elicopter militar al Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii care s-a prăbuşit, în 21 noiembrie, într-o zonă împădurită aflată între localităţile Laslea, Mălâncrav şi Iacobeni din judeţul Sibiu.
În urma accidentului, opt militari din aparatul de zbor au murit, iar cei doi supravieţuitori au fost preluaţi de un elicopter SMURD şi duşi la un spital din Târgu Mureş, de unde au fost transportaţi la Spitalul de Arşi din Capitală.