4.3 C
București
sâmbătă, 7 decembrie 2024
AcasăSpecialElev român din Tiraspol acuzat de terorism

Elev român din Tiraspol acuzat de terorism

Alexandru Bejan este acuzat pe dosarul „Teroristul”, aşa cum figurează pe pagina web a KGB din Tiraspol, dosar iniţiat încă în aprilie 2011 în baza unei scrisori anonime adresate şefului aşa numitului Minister de Interne din Tiraspol. Autorul scrisorii cerea să i se restituie o sumă de bani care i-ar fi fost sustrasă de angajaţi ai miliţiei transnistrene, în caz de refuz el ameninţa cu introducerea de substanţe toxice în grădiniţele din Tiraspol, scrie realitatea.net

„Această scrisoare a fost trimisă la secţia de miliţie, care a deschis o anchetă. În urma acestei anchete au fost audiaţi zeci de minori care erau la evidenţă în miliţie, adică cu antecedente. Şi de la toţi minorii se solicita să transcrie fix în fix textul de pe scrisoarea de ameninţare. Aşa s-a ajuns şi la Alexandru Bejan. El s-a primit că a scris cel mai frumos dintre toţi copiii. Şi ulterior o expertiză grafologică din Tiraspol a arătat că scrisul lui Bejan este mult mai asemănător cu cel de pe scrisoare. Şi astfel el a fost citat de KGB unde i s-a spus că trebuie să scrie o scrisoare de auto-denunţ. El fiind minor fără tată s-a speriat şi a fost şi intimidat acolo timp de vreo 6 ore”, a declarat juristul de la Promo-lex, Alexandru Zubco. 

„Au spus că imediat o să mă închidă pe vreo 16 ani, că gata de acolo nu mai ies şi eu m-am speriat. Dar mi-au zis că nu o să fie nimic straşnic, în cazul în care am să recunosc că eu am scris scrisoarea”, a povestit Alexandru Bejan. 

Pe internet a fost creată şi o petiţie de susţinere a lui Alexandru Bejan, însă aceasta a fost semnată până acum de numai 36 de persoane. 

Cele mai citite

Greve extinse la Volkswagen în Germania. Angajații contestă reducerile salariale și închiderea fabricilor

Începând de luni, lucrătorii Volkswagen din Germania vor organiza greve extinse la nouă fabrici, inclusiv în Wolfsburg, Hanovra și Zwickau, ca răspuns la reducerile...

Președintele Coreei de Sud își cere scuze pentru tentativa de impunere a legii marțiale, dar refuză să demisioneze

Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a cerut scuze publicului sâmbătă pentru decizia sa de a impune legea marțială, dar a refuzat să...

Mesajul patronatelor pentru guvernanți: Mediul economic rămâne unit, dar cerem măsuri pentru stabilizarea deficitului

Radu Burnete, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, a transmis un mesaj ferm privind situația economică și politică din România. Potrivit Ziarului Financiar, Radu Burnete...
Ultima oră
Pe aceeași temă