21.1 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialEchipa lui Obama, implicata in scandalul Blagojevich

Echipa lui Obama, implicata in scandalul Blagojevich

» Rahm Emanuel, seful de cabinet al presedintelui ales al SUA, Barack Obama, a sugerat cine sa fie numit pe locul din Senatul SUA lasat vacant de noul lider de la Washington. Emanuel i-a indicat-o guvernatorului Rod Blagojevich – arestat pentru ca ar fi vrut sa vanda nominalizarea – pe Valerie Jarrett, o consiliera apropiata si prietena a familiei Obama.

Potrivit ABC News, ancheta interna efectuata de echipa de campanie a presedintelui ales in cazul scandalului Blagojevich a relevat ca Emanuel Rahm a avut o convorbire telefonica cu guvernatorul de Illinois suspectat de coruptie si alte patru conversatii cu seful de cabinet al acestuia, John Harris.
Raportul de ancheta, care urmeaza sa fie dat publicitatii, cel mai probabil, in cursul zilei de azi, arata ca Emanuel nu a vorbit direct cu Blagojevich despre subiectul care i-a adus arestarea guvernatorului – desemnarea celui care va prelua locul de senator lasat vacant de Obama –, dar ca aceasta chestiune a fost abordata pe larg intr-una din cele patru conversatii Emanuel-Harris.
Chiar daca nu aduc nici o informatie compromitatoare privind vreun aranjament de natura financiara, dezvaluirile pot genera o situatie stanjenitoare pentru echipa democrata si viitorul presedinte american pentru ca, pana in prezent, Obama si consilierii sai au negat orice implicare in alocarea postului din Senat.

Sursele ABC News sustin ca, in discutiile telefonice Emanuel-Harris, seful de cabinet ales de Obama a analizat cu Harris argumentele pro si contra nominalizarii pentru o serie de politicieni, fara insa ca cei doi sa stabileasca ceva concret. In cursul conversatiilor, Emanuel a pledat insa pentru numirea in Senat a lui Valerie Jarrett – o avocata si activista pentru drepturi civile din cadrul echipei de consilieri a lui Obama, care este de asemenea o apropiata a familiei presedintelui ales.
Conform transcriptului conversatiei Emanuel-Harris, citat de ABCNews, Harris pare sa sugereze in mod indirect ca Blagojevich ar astepta ceva in schimbul nominalizarii. In momentul in care Emanuel isi incheie pledoaria in favoarea lui Jarrett, seful de cabinet al guvernatorului de Illinois intreaba: "Tot ceea ce primim (in schimbul numirii lui Jarrett – n.n.) este apreciere, nu-i asa?". "Asa este", raspunde Emanuel, fara insa ca cei doi sa stabileasca definitiv pe cine sa nominalizeze Blagojevich.

Conform ABC News, raportul de ancheta efectuat de democrati nu indica cu exactitate daca denuntul impotriva lui Blagojevich a fost facut din interiorul echipei lui Obama.  

BLAGOJEVICH
» "Sunt nevinovat"
Rod Blagojevich, guvernatorul de Illinois, stat al carui senator a fost Barack Obama, a fost arestat pe 8 decembrie, fiind acuzat de procurori ca ar fi incercat sa vanda locul lasat vacant in Senat de Obama, dupa alegerea acestuia la Casa Alba. El a negat insa orice vina anuntand ca se va apara "pana la ultima suflare", refuzand, de asemenea, sa demisioneze din functie. Intr-o inregistrare efectuata de anchetatori cu mandat din partea justitiei, Blagojevich ii spunea unui interlocutor neidentificat la o zi dupa alegeri: "Am aceasta putere (de a numi inlocuitorul lui Obama in Senat – n.n.). Este aur curat… nu il voi da (postul de senator n.n.)  pe nimic". Guvernatorul si seful sau de cabinet, John Harris, sunt acuzati de procurori si ca au amenintat cu suspendarea ajutorului de stat pentru grupul de presa Chicago Tribune, pentru a forta demiterea editorialistilor incomozi.

Cele mai citite

PMP se dezice de afirmațiile lui Gheorghe Flutur: Dreapta niciodată nu va îngenunchea în fața PSD, așa cum face PNL

Partidul Mișcarea Populară a reacționat la declarațiile făcute de Gheorghe Flutur, prim-vicepreședinte al PNL, și a precizat că „PMP Suceava nu va fuziona niciodată...

Sorin Grindeanu cere urgentarea pentru terminarea lucrărilor la autostrada Ploiești-Buzău

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, le cere constructorilor să se mobilizeze mai eficient pentru terminarea lucrărilor la loturile 1 şi 2 ale autostrăzii Ploieşti-Buzău. El...

Interzicerea motoarelor cu combustie internă din 2035 ar putea provoca o criză gravă în industria auto europeană

Ministrul italian al industriei avertizează asupra riscurilor interzicerii motoarelor cu combustie internă din 2035, cerând revizuirea planurilor din cadrul "Green Deal", relatează Financial Times. Adolfo...
Ultima oră
Pe aceeași temă