Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, din discuţiile cu constructorul care realizează lucrarea, societatea „Max Bogl” din Germania, lucrările vor fi gata până la începutul lunii iulie. Reabilitarea şi lărgirea Drumului Judeţean 212, cunoscut ca „Drumul mării”, se face cu fonduri europene în proporţie de 65% prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 pentru Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, restul sumei fiind acoperită de la bugetul de stat şi de la cel al CJ Brăila. Licitaţia pentru executarea lucrării a fost adjudecată de societatea „Max Bogl” din Germania, care este implicată în proiectul de reconstrucţie a Stadionul „Lia Manoliu'”. Valoarea investiţiei pentru reabilitarea celor 31 de km, cât măsoară „Drumul mării” pe teritoriul judeţului Brăila, este de 19 milioane de euro, termenul de implementare a proiectului fiind de 30 de luni, începând cu 30 iulie 2008.