5.2 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSpecialDrept la replica

Drept la replica

Articolul "Desfiintati regia caselor pentru politicieni!" de Sabina Fati, publicat in "Romania libera" din 25 iunie 2007, la rubrica Comentariul zilei, contine doua referiri la adresa mea de natura sa aduca prejudicii prestigiului si onoarei mele.

Ambele afirmatii sunt minciuni sfruntate pe care le pun pe seama relei-credinte sau incompetentei, pentru ca puteau fi cu usurinta evitate daca se facea o minima verificare. Prima afirmatie: "Emil Constantinescu a facut tranzactii cu un teren mostenit in Pipera, din care, pe cai ocolite si nestiute nici chiar de fostul presedinte, o parte a ajuns in administrarea lui Gigi Becali". Fals: prin vanzarea terenului din Baneasa, confiscat de comunisti de la parintii mei si pe care l-am vandut dupa ce a fost restituit familiei mele, nici un metru de pamant nu a ajuns la Gigi Becali. Actele de vanzare sunt publice si pot fi verificate. Dezinformarea pleaca chiar de la un articol din "Romania libera".
A doua afirmatie: "Tot Constantinescu, sub pretextul ca Regele Mihai trebuie repus in drepturi, a promovat legea prin care fostii sefi de stat trebuie sa primeasca in folosinta, pe timpul vietii, o resedinta corespunzatoare, o masina si o renta". Aceasta lege nu am promovat-o eu, ci ea a fost votata, promulgata si aplicata in perioada regimului Iliescu–Nastase (2001-2004). Resedinta de protocol de care am beneficiat in calitate de presedinte am evacuat-o chiar inainte de terminarea mandatului si pana la aplicarea legii privind drepturile fostilor presedinti (lege existenta in toate statele europene si in lumea civilizata) am locuit cu chirie la o persoana privata.
In perioada comunista am locuit intr-un apartament la etajul 9 al unui bloc din cartierul Pajura si dupa revolutie nici eu, nici nimeni din familia mea nu a primit locuinta de la stat in proprietate sau in chirie si nici nu a beneficiat de vreun regim preferential.

Amestecarea numelui meu alaturi de cel al unor persoane implicate in actiuni compromitatoare se inscrie in politica de atacuri si insinuari la adresa mea, promovate din 2001 pana in prezent de ziarul "Romania libera" si urmareste sa induca ideea ca toate persoanele care au avut o pozitie in administratie au profitat de ea in interes personal sau au facut compromisuri. Am gresit timp de 17 ani cand am considerat ca este sub demnitatea mea sa raspund unor atacuri murdare sau unor insinuari manipulatoare. Pe viitor nu voi mai permite asa ceva.

Emil Constantinescu

In legatura cu articolul:
"Intelectualii si puterea. Un raspuns pentru Doina Cornea",
apartinand dnei Alina Mungiu Pippidi si aparut in Romania libera de joi, 14 iunie a.c. (pag. 6):

De aproximativ douazeci si cinci de ani m-am obisnuit cu observatii de tot soiul facute la adresa mea – de la insulte, calomnii, neadevaruri, semiadevaruri, false interpretari si laude, dulcegarii perfide etc. etc… Conduita mea in toti acesti ani a fost de a nu le da importanta si de a nu reactiona in nici un fel.

Daca in articolul dvs. ar
fi vorba numai despre mine, n-as replica. Dar e vorba si de BBC, un post de radio credibil, datorita unor buni profesionisti care, in toti acesti ani, au adus adevar si speranta in constiintele noastre, pana in ziua de azi. BBC ar merita poate mai mult respect si chiar recunostinta din partea
noastra, a tuturor. si tot din respect fata de adevar, va aduc la cunostinta, stimata doamna, ca primul interviu despre care vorbiti l-am acordat
postului BBC in cursul lunii martie si nu, cum sustineti, "in plina campanie electorala pentru referendum"; iar al doilea, in cadrul emisiunii Interviul zilei, dupa referendum. In ambele exprimam aceleasi idei critice pe care le sustineam in presa scrisa de aproape un an (Rev. 22, Romania libera).

In ceea ce priveste
persoana mea, ma limitez in a sublinia, in primul rand, o contradictie in atitudinea dv: de ce dedicati un articol atat de laborios ticluit unei persoane care "nu mai e la curent cu politica de zi cu zi", asadar unei persoane neglijabile din acest punct de vedere. In al doilea rand, as dori sa va atrag atentia ca toate interpretarile dvs. mai mult sau mai putin deformate si deformante, in ceea ce ma priveste, ma lasa absolut indiferenta. Pentru simplul fapt ca ceea ce am facut – bine sau rau – de-a lungul vietii mele este o realitate ireversibila, pe care nimic si nimeni – nici chiar eu insami, nici dna Alina Mungiu Pippidi, oricate articole ar scrie – nu o mai pot modifica. Sint ut sunt aut non sint.

Doina Cornea

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă