29.3 C
București
joi, 16 septembrie 2021

Dream It, Do It, Live It

În „Dream It, Do It, Live It” veţi citi poveştile reale a patru oameni (doi dintre ei sunt români) care au avut curajul să-şi împărtăşească visele şi experienţa avută în încercarea de a le transforma în realitate. Poveştile lor sunt pline de surprize, răsturnări de situaţie şi învăţături preţioase pentru oricine are curajul de a lupta pentru visul său personal.

Prezentarea cărţii este una de excepţie: a fost gândită ca un concept, nu doar ca o simplă carte de dezvoltare personală. „Dream It, Do It, Live It” inspiră căldură şi prietenie, de la prima atingere. Vă va plăcea foarte mult cum arată, cum se simte atunci când o ţineţi în mână, dar mai ales experienţa citirii ei. Tonul în care a fost scrisă este unul prietenos, practic şi accesibil oricui.

Lansată în Marea Britanie, Disponibilă în România doar în cadrul lansării

„Dream It, Do It, Live It” este publicată de editura Capstone din Marea Britanie, editură care a publicat nume mari precum Richard Branson ori Ken Robinson. Echipa este specializată pe publicarea de cărţi de business şi dezvoltare personală.

Cartea este distribuită în librăriile din Marea Britanie dar şi online. Poate fi comandă din orice ţară din lume, inclusiv din România. O veţi găsi în toate magazinele online Amazon, cât şi în magazinele Barnes & Noble.

În România, vor fi aduse 200 de exemplare, ce vor fi împărţite cititorilor români, cu autograf, doar în cadrul evenimentului de lansare organizat de cei doi autori ai cărţii: Ciprian Adrian Rusen şi Richard Newton.

Patru motive pentru care trebuie să participaţi la eveniment

Lansarea de carte va fi joi, 20 iunie, la ora 19, la Bucharest HUB. Mai multe detalii logistice şi informaţii despre agenda evenimentului, veţi găsi aici: Dream It, Do It, Live It – Book Launch Event in Bucharest, Romania.

Evenimentul va include o prezentare despre importanţa viselor în dezvoltarea personală, o sesiune de întrebări şi răspunsuri precum şi una de autografe. Dacă veţi participa:

·   Veţi fi printre primii români care deţin o copie a cărţii „Dream It, Do It, Live It”.

·   Veţi fi printre puţinii norocoşi care vor primi autografe de la ambii autori cât şi de la graficianul cărţii.

·   Îi veţi cunoaşte personal şi veţi interacţiona cu: Richard Newton – autor englez, ce a câştigat recent titlul de Cartea de Management a Anului 2013, în Marea Britanie – şi cu Ciprian Rusen – primul român care a scris manuale de Windows şi alte cărţi despre tehnologie pentru O’Reilly Media şi Microsoft Press.

·   Vă veţi distra – evenimentul va fi unul dinamic, cu multe momente de interacţiune şi dialog.

Cine sunt Richard, Ciprian şi Laura

Richard Newton este un autor britanic, lider de proiecte şi programe internaţionale, orator şi om de business. Care este trăsătura sa cea mai importantă? Richard este un om al acţiunii, foarte bun în transforma idei în realitate, indiferent dacă este vorba de a îşi îndeplini obiectivele sale personale, a conduce proiecte complexe ori a îi ajuta pe alţii să-şi îndeplinească visele.

În cărţile sale, Richard explorează noi modalităţi pentru a îţi atinge obiectivele, într-un mod cât mai simplu şi practic. Cărţile lui au fost traduse în multe limbi de circulaţie internaţională şi au primit premii, cum ar fi recentul titlu de Cartea de Management a Anului 2013, în Marea Britanie.

Ciprian Rusen este unul din foarte puţinii români publicaţi de către O’Reilly Media şi Microsoft Press. Cărţile sale au fost publicate la nivel internaţional şi traduse în 12 limbi. Din păcate, niciuna din cărţile sale nu a fost tradusă sau distribuită în România.

În afară de tehnologie, Ciprian este foarte pasionat de ceea ce înseamnă să îţi îndeplineşti obiectivele. „Dream It, Do it, Live It” este prima sa carte de dezvoltare personală şi un proiect în care a pus multă muncă, entuziasm şi energie.

Laura Dumitru este o tânără foarte talentată. Ea face atât ilustraţie cât şi animaţie pe calculator şi are un master în domeniu, obţinut la o universitate din Olanda. Laura a realizat coperta cărţii cât şi marea majoritate a ilustraţiilor din carte.

Cumpăraţi-vă biletele pe Internet

Biletele pentru eveniment sunt distribuite pe Internet, pe pagina evenimentului: Dream It, Do It, Live It – Book Launch Event in Bucharest, Romania. Primii douăzeci de cumpărători vor primi o reducere de 10%.

De asemenea, puteţi folosi şi pagina de Facebook a evenimentului, pentru a fi curent cu ştiri şi noutăţi legate de organizare: Dream It, Do It, Live It – Book Launch & Workshop.

Ultima oră
Pe aceeași temă