3.3 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăSpecialDragnea, la moaştele Sfintei Parascheva: "M-am rugat pentru cei care au gândit...

Dragnea, la moaştele Sfintei Parascheva: „M-am rugat pentru cei care au gândit rău cu dosarul ăla”

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri seară, la Iaşi, după ce s-a închinat la moaştele Sfintei Parascheva, că s-a rugat pentru cei care „au gândit rău” cu dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA, el participând, ulterior, la o procesiune religioasă pe străzile oraşului, transmite Mediafax.

Liviu Dragnea a ajuns, vineri seară, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde s-a închinat la racla cu moaştele Sfintei Parascheva, vicepremierul fiind însoţit de primarul Iaşiului, Gheorghe Nichita.   

Întrebat de jurnalişti dacă s-a rugat şi pentru problemele sale cu Justiţia, Dragnea a răspuns: „M-am rugat pentru cei care au gândit rău cu dosarul ăla şi cu ce au gândit să facă. M-am rugat pentru toţi cei care au avut duşmănie în suflet şi au gândit rău”.

El a mai spus că, în primul rând, s-a rugat pentru ţară.

„M-am rugat pentru ţară, recunosc. Pentru că, spre deosebire de anii trecuţi când veneam aici, acum am avut şansa sau neşansa să înţeleg mai multe din ce se întâmplă în ţară. E nevoie de foartă multă unitate şi foarte multă înţelepciune pentru noi toţi. Pentru asta m-am rugat şi pentru noi toţi”, a spus Liviu Dragnea.

Ulterior, Dragnea a participat la o procesiune religioasă pe străzile Iaşiului.

Dragnea a sosit în cursul serii la Iaşi, pentru a fi prezent, sâmbătă, la Conferinţa naţională a femeilor din PSD.

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva şi cele ale Sfântului Simeon a fost purtată, pe umeri, vineri seară de preoţi, pe o distanţă de câţiva kilometri.

Pelerinajul s-a desfăşurat pe traseul Bulevardul Ştefan cel Mare – strada I.C. Brătianu – strada Cuza Vodă – strada Armeană – Biserica „Sfântul Sava” – Mănăstirea „Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană. Procesiunea a durat aproximativ o oră, sfintele moaşte fiind readuse în curtea Mitropoliei şi aşezate pe esplanada lăcaşului de cult.

Maiorul Marius Ţăranu de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău a declarat că la procesiune au participat peste 20.000 de persoane.

Potrivit acestuia, la Catedrala Mitropolitană, alţi 18.000 de credincioşi aşteptau, vineri seară, la rând pentru a se închina la sfintele moaşte, coada întinzându-se pe o lungime de peste un kilometru şi jumătate.

Credincioşilor care vor sta noaptea la rând pentru a se închina la sfintele moaşte le vor fi oferite de către autorităţi, dar şi de către Mitropolie, ceai cald şi pachete cu mâncare.

Momentul culminant al pelerinajului religios de la Iaşi va avea loc luni, când este programată Sfânta Liturghie. Slujba se va desfăşura în faţa Catedralei, pe pietonalul Ştefan cel Mare, şi nu în curtea lăcaşului de cult ca în anii trecuţi.

Sfânta Parascheva este considerată ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.

Vicepremierul Liviu Dragnea a fost trimis în judecată în dosarul privind referendumul din 2012, fiind acuzat că, în calitate de preşedinte al CJ Teleorman, şi-ar fi folosit autoritatea şi influenţa pentru a obţine o prezenţă de minimum 60 la sută la vot, care să garanteze validarea scrutinului.

Dosarul a fost adus luni la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, urmând să fie înregistrat la instanţă şi să se stabilească un prim termen de judecată, după repartizarea aleatorie la un complet de la Secţia penală.

Cele mai citite

Diana Șoșoacă vrea guvern suveranist format din AUR, SOS și POT: Ne sacrificăm noi

Diana Șoșoacă, șefa formațiunii SOS România, le-a cerut, luni seară, formațiunilor "suveraniste" care au intrat în Parlament să colaboreze pentru formarea unui guvern minoritar,...

Donald Trump amenință teroriștii palestinieni: „preţul de plătit va fi teribil”

Preşedintele ales al SUA Donald Trump a avertizat luni că "preţul de plătit va fi teribil" pentru grupurile palestiniene din Fâşia Gaza dacă ostaticii...

Ucraina va primi un nou ajutor militar de 725 milioane de dolari de la SUA

SUA au anunţat luni un ajutor militar suplimentar pentru Ucraina, în valoare de 725 de milioane de dolari şi care include în special rachete...
Ultima oră
Pe aceeași temă