Dozele de vaccin antigripal pe care judetul Botosani le-a primit pentru campania de vaccinare demarata de saptamana aceasta nu sunt suficiente categoriilor beneficiare. Desi Autoritatea de Sanatate Publica Botosani, prin Compartimentul de Epidemiologie, a solicitat Ministerului Sanatatii aproximativ 80.000 de doze de vaccin antigripal, judetul a primit doar 55.000 de doze. Aceasta inseamna ca cel mult 15 la suta din categoriile beneficiare – copiii institutionalizati, copiii infectati cu HIV, personalul medical si suferinzii de boli cronice – se vor putea imuniza impotriva gripei. “Botosaniul este al 12-lea judet ca numar de doze primite. Ni s-au aprobat 55.000 de doze, vom avea o acoperire mai mare anul acesta de un vaccin la opt persoane din cele care se vaccineaza gratuit”, a declarat Ecaterina Chihaia, seful Compartimentului de Epidemiologie din cadrul ASP Botosani.