3.4 C
București
joi, 5 decembrie 2024
AcasăSpecialDosarul MITĂ la BAC: Fosta directoare de la Bolintineanu, condamnată cu suspendare

Dosarul MITĂ la BAC: Fosta directoare de la Bolintineanu, condamnată cu suspendare

Fosta directoare a Liceului "Dimitrie Bolintineanu"din Capitală, Costica Vărzaru, a fost condamnată definitiv, de Curtea de Apel Bucureşti, la doi ani şi patru luni de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraudarea examenului de bacalaureat din 2013, informează Mediafax.

Instanţa a dispus ca Vărzaru să execute 80 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Pedeapsa fostei directoare a fost redusă de Curtea de Apel Bucureşti, întrucât, în primă instanţă, fosta directoare a Liceului "Dimitrie Bolintineanu" a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare şi 100 de zile lucrate în folosul comunităţii.

Prin aceeaşi decizie, Curtea de Apel Bucureşti a achitat-o pe Elena Dumitru, secretara liceului la data faptelor.

În 23 august 2013, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie le-au trimis în judecată, în dosarul privind fraudarea examenului de bacalaureat care a avut loc în sesiunea iunie-iulie 2013, pe Costica Vărzaru, Gina Ciontoiu, Elena Dumitru şi Mimoza Maria Vulcu. După trimiterea dosarului în instanţă, judecătorii au decis ca Vărzaru şi Dumitru să fie judecate separat de Ciontoiu şi Vulcu.

Potrivit rechizitorului procurorilor, în perioada mai-iunie 2013, Costica Vărzaru, în calitate de director al Liceului Teoretic "Dimitrie Bolintineanu", cu sprijinul Ginei Ciontoiu, membră a comitetului de părinţi, a cerut şi primit bani de la elevi înscrişi la examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2013, pentru a-şi folosi influenţa faţă de membrii comisiei de bacalaureat şi faţă de cadrele didactice cu atribuţii de supraveghere, în scopul promovării examenelor de către acei candidaţi.

Procurorii au arătat, în actul de sesizare a instanţei, că sumele de bani colectate urmau să fie date cadrelor didactice supraveghetoare, atât direct de către directoare, cât şi ascunse în pachete de ţigări, reviste sau ziare aflate pe catedrele din sălile de examinare.

"Imediat după deschiderea subiectelor, inculpataVărzaru Costica urma să convoace profesorii care predau disciplinele de examen, pentru a rezolva subiectele, care erau ulterior multiplicate. Distribuirea foilor cu rezolvările subiectelor urma să se realizeze de către inculpata Vărzaru Costica şi alţi profesori ai unităţii şcolare, sub pretextul suplimentării filelor de «ciorne»", potrivit procurorilor.

De asemenea, anchetatorii au mai stabilit că, în 25-30 iunie 2013, fosta directoare a Liceului "Bolintineanu" a făcut demersuri pentru desemnarea unor membri şi supraveghetori asupra cărora să-şi poată folosi influenţa pentru fraudarea examenului.

În 1 iulie 2013, cu ocazia desfăşurării probei scrise la limba şi literatura română, Mimoza Vulcu, în calitate de vicepreşedintă a Comisiei de bacalaureat, şi secretara liceului, Elena Dumitru, a cărei prezenţă era interzisă în timpul examenului, au xeroxat în mai multe exemplare răspunsurile corecte de la această probă, care urmau să fie date mai multor elevi din mai multe săli de examen, inclusiv celor ce erau menţionaţi pe o filă A4 găsită în geanta sa, au mai arătat procurorii.

"Inculpata Vulcu Mimoza Maria a fost găsită cu înscrisurile xeroxate, anterior menţionate, în timp ce se afla pe holul de la etajul 2 al liceului, înainte de a intra în sălile de examen", au scris procurorii în rechizitoriu.

Anchetatorii au făcut, în 1 iulie 2013, în prima zi a examenelor scrise de la bacalaureat, percheziţii la Liceul "Bolintineanu", cu sprijinul SRI, Direcţiei Generale Anticorupţie şi Poliţiei Capitalei. În timpul percheziţiilor s-au găsit sume de bani în sălile de examen, inclusiv asupra unor profesori.

Cinci profesori din comisia de examen şi 32 de profesori supraveghetori la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" au fost audiaţi atunci la Poliţia Capitalei. Comisia de examen a fost schimbată după proba la limba română, iar conducerea liceului a fost demisă de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Elevii au fost percheziţionaţi de anchetatori la ieşirea din sălile de examen, la unii dintre aceştia fiind găsite fiţuici.

Ulterior, din 5 iulie 2013, zeci de elevi de la Liceul "Bolintineanu" au fost audiaţi, la sediul Poliţiei Capitalei, majoritatea lor afirmând că s-ar fi strâns, în liceu, sume de bani, fără a da însă detalii concrete sau elemente certe privind destinaţia banilor.

Cele mai citite

Rectorul SNSPA cere reluarea primului tur al alegerilor: „Este o datorie fundamentală față de cetățeni și viitorul României”

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, solicită reluarea primului tur al alegerilor prezidențiale în condiții de „legalitate deplină”, sub stricta supraveghere a instituțiilor statului. Într-un comunicat publicat...

Alege consumabilele de hartie de unica folosinta, pentru o igiena in detaliu!

În orice locuință, birou sau instituție, menținerea igienei și curățeniei este esențială. Produsele de hârtie sunt instrumente indispensabile în realizarea acestor obiective, oferind versatilitate...

Trei cetățeni ucraineni vor fi recuperați de salvamontiști și polițiști de frontieră din munții Maramureșului

Trei cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului urmează a fi recuperaţi de salvamontiştii şi poliţiştii de frontieră, a informat,...
Ultima oră
Pe aceeași temă