38.2 C
București
marți, 8 iulie 2025
AcasăSpecialDosare penale pentru cei doi suporteri stelişti care au încercat să aprindă...

Dosare penale pentru cei doi suporteri stelişti care au încercat să aprindă torţe la aeroport

Poliţiştii le-au întocmit dosare penale pentru deţinere fără drept de materiale pirotehnice celor doi suporteri care, vineri, au încercat să aprindă torţe la sosirea fotbaliştilor de la Steaua pe Aeroportul Băneasa, au declarat, oficiali din Poliţia Capitalei, potrivit Mediafax.

Unuia dintre suporteri i s-a deschis dosar penal şi pentru port ilegal de armă albă, după ce asupra lui a fost găsit un briceag multifuncţional, au mai spus sursele citate.

Cei doi fani ai Stelei se aflau în grupul de 20 de suporteri care şi-au aşteptat favoriţii, vineri, pe Aeroportul Băneasa, la revenirea din Danemarca după meciul din Europa League contra echipei FC Copenhaga.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat că doi suporteri stelişti au fost duşi la Secţia 2 Poliţie pentru deţinere de materiale pirotehnice pe Aeroportul Aurel Vlaicu şi riscă o pedeapsă cu închisoarea, cuprinsă între trei luni şi un an.

„Doi suporteri au încercat să aprindă materiale pirotehnice şi au fost opriţi de jandarmi. Ei au fost conduşi la Secţia 2 Poliţie pentru întocmirea actelor de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere de materiale pirotehnice, interzisă de lege, mai ales că se aflau într-o zonă de securitate a aeroportului. Ei riscă înschisoare de la 3 luni la un an”, a spus Enache.

Un lider al galeriei Stelei a declarat că jandarmii au intervenit „în forţă” şi nu i-au lăsat pe suporteri să se bucure. „Fanii de la Sud au venit să-şi încurajeze echipa într-un mod civilizat şi au vrut să aprindă o torţă pentru satisfacţia lor. Nu puneau viaţa nimănui în pericol. Jandarmii au intervenit în forţă şi nu ne-au lăsat să ne bucurăm”, a declarat Gheorghe Mustaţă, un lider al galeriei Stelei.

Formaţia Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, joi, în deplasare, scor 1-1 (0-0), cu echipa daneză FC Copenhaga, într-un meci din ultima etapă a grupei E a Ligii Europa, şi s-a calificat în 16-imile de finală ale competiţiei, ocupând primul loc în clasament.

Cele mai citite

Vijeliile au făcut prăpăd în nord-vestul țării/ Acoperiș de bloc smuls la Deva/ Apă sistată în Prahova

Vântul puternic care s-a manifestat luni după-amiază în județul Hunedoara a doborât 16 copaci din opt localități, a rupt cablurile rețelei electrice în trei...

Iran: 1060 de morți după războiul de 12 zile cu Israelul

Un responsabil iranian a anunțat luni, la televiziunea de stat, un nou bilanț, revizuit în creștere, de 1.060 de morți în țară în urma...

Regele Charles îl primește pe Emmanuel Macron în prima vizită de stat a unui lider european în Marea Britanie de la Brexit

Regele Charles al III-lea l-a întâmpinat marți, cu onoruri regale, pe președintele Franței, Emmanuel Macron, marcând prima vizită de stat a unui lider european...
Ultima oră
Pe aceeași temă