0.8 C
Bucharest
Saturday, 9 December 2023
HomeSpecialDorin și Alin Cocoș, sub CONTROL JUDICIAR, în dosarul Bica 2. Decizia...

Dorin și Alin Cocoș, sub CONTROL JUDICIAR, în dosarul Bica 2. Decizia NU este definitivă

Dorin și Alin Cocoș vor fi cercetați sub control judiciar în dosarul Bica 2, în care sunt judecați pentru corupție. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este definitivă, relatează Agerpres.

De asemenea, instanța a revocat controlul judiciar în cazul fostului ministru al Economiei Adriean Videanu.

În plus, judecătorii au modificat obligațiile impuse Alinei Bica prin controlul judiciar, în sensul că aceasta are voie să ia legătura cu martorul Dan Iliescu.

Citește și: Alina Bica, cercetată sub CONTROL JUDICIAR, în dosarul Bica 2

Dosarul Bica 2, cunoscut și ca dosarul ANRP, a fost trimis de DNA în instanță pe data de 26 februarie, Adriean Videanu fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, el stând în arest preventiv în perioada 31 ianuarie — 6 februarie. Videanu se află în prezent sub control judiciar.

Dorin Cocoș este acuzat de trafic de influență (două fapte) și dare de mită, iar fiul acestuia, Alin Cocoș, de complicitate la trafic de influență și complicitate la dare de mită.

Citește și: Decizie ICCJ: Adriean Videanu poate părăsi țara pentru cinci zile. Unde va merge omul de afaceri

Alina Bica a fost trimisă în judecată pentru luare de mită (2 fapte), abuz în serviciu (2 fapte) și favorizarea făptuitorului (2 fapte), iar Ionuț Florentin Mihăilescu este acuzat de complicitate la luare de mită.

Potrivit DNA, la 14 iunie 2014, Alina Bica a primit, prin intermediul fostului său consilier Ionuț Mihăilescu și în cote părți egale cu acesta, un teren în suprafață de 4.425 metri pătrați în Snagov, județul Ilfov.

Primirea acestui teren a fost în strânsă legătură cu validarea pe care Alina Bica a dispus-o la 15 martie 2011, în calitate de secretar de stat și de reprezentantă a Ministerului Justiției în Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților, a unui dosar de despăgubire pentru un teren din Capitală.

Cele mai citite
00:00:42

VIDEO. Incendiu într-un spital din Italia. Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața

Trei persoane au fost ucise în urma unui incendiu care a cuprins în timpul nopții un spital din orașul Tivoli, în apropiere de Roma,...
00:00:43

VIDEO. SUA, Coreea de Sud și Japonia consolidează securitatea cibernetică

Statele Unite, Coreea de Sud și Japonia au convenit asupra unor noi inițiative pentru a răspunde amenințărilor Coreei de Nord în spațiul cibernetic, lansărilor...
00:00:42

VIDEO. Incendiu într-un spital din Italia. Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața

Trei persoane au fost ucise în urma unui incendiu care a cuprins în timpul nopții un spital din orașul Tivoli, în apropiere de Roma,...
Ultima oră
Pe aceeași temă