19.5 C
București
joi, 25 iulie 2024
AcasăSpecialDoi turişti români, răniţi uşor în urma exploziei din Turcia

Doi turişti români, răniţi uşor în urma exploziei din Turcia

Doi turişti români se numără printre persoanele rănite în urma exploziei produse, duminică, în Turcia, cei doi fiind transportaţi la spital şi externaţi după câteva ore, aflându-se în prezent în afara oricărui pericol, informează Mediafax.

„Ambasada României la Ankara a luat legătura cu autorităţile din Kemer şi poate confirma că printre persoanele rănite în urma exploziei produse în cursul acestei zile se numără şi doi cetăţemni români”, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, Doris Mircea.

Cei doi cetăţeni români care se aflau în sejur în zonă au fost „zgâriaţi” de la suflul exploziei.

„Ei au fost transportaţi la spitalul din localitatea Kemer, unde au primit îngrijirile medicale de rigoare. Au părăsit la scurt timp spitalul şi se află în prezent în afara oricărui pericol”, a mai spus Doris Mircea.

Cel puţin 15 persoane au fost rănite într-o explozie produsă duminică în staţiunea turcă Kemer, informează pagina online a agenţiei RIA Novosti, precizând că şapte dintre persoanele rănite sunt turişti ruşi.

„Toate persoanele rănite au suferit doar răni minore”, precizează Consulatul rus, subliniind că şase turişti ruşi au fost transportaţi la spital.

Se pare că explozia produsă duminică dimineaţă a fost provocată de o grenadă, a declarat Tamara Lomidze, directorul Asociaţiei operatorilor de turism din Rusia.

Un turist a declarat că explozia s-a produs chiar pe plajă, zgomotul produs fiind foarte puternic.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă