5.3 C
Bucharest
Wednesday, 6 December 2023
HomeSpecialDoi români, încătușați în Italia pentru VIOL

Doi români, încătușați în Italia pentru VIOL

Doi imigranţi români au fost arestaţi preventiv, în Italia, întrucât sunt acuzați că au sechestrat şi violat o tânără poloneză, informează Mediafax.

Agresiunea a avut loc pe 1 august în zona Ostia, la periferia Romei.

O turistă poloneză în vârstă de 24 de ani a reclamat că a fost sechestrată şi violată într-o baracă din pădurea Castelfusano.

În urma anchetei, autorităţile italiene i-au identificat miercuri pe autorii agresiunii – doi români în vârstă de 34 şi 35 de ani.

Poloneza în vârstă de 24 de ani, care locuieşte în Roma de circa un an, susţine că a fost luată de cei doi români din zona staţiei de metrou Lido Centro.

Cei doi suspecţi au fost plasaţi în arest preventiv sub acuzaţia de sechestrare de persoane şi viol.

Cele mai citite

ASF respinge numirea lui Septimiu Stoica membru în CA al Bursei Române de Mărfuri. Societatea condusă de Gabriel Purice, abonată la sancțiuni

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a respins învestirea economistului Septimiu Stoica în Consiliul de Administrație (CA) al Bursei Române de Mărfuri (BRM), societate controlată...
00:01:21

Pentagonul a fost „încurajat” de decizia de a ridica controlul asupra majorității promoțiilor militare

Pentagonul, prin purtătorul de cuvânt, generalul de brigadă Patrick Ryder, a declarat reporterilor marți (5 decembrie) că a fost încurajat de decizia senatorului american...

Descoperire șocantă într-un grajd din Harghita! Echipajul pirotehnic din cadrul ISU, prezent la fața locului

Miercuri, un locuitor al satului Fundoaia, din comuna Sărmaș, a descoperit o bombă de aruncător în timp ce desfășura lucrări de amenajare la grajd....
Ultima oră
Pe aceeași temă