20.6 C
București
vineri, 13 septembrie 2024
AcasăSpecial"Doi plamani pentru o viata"

„Doi plamani pentru o viata”

La lansarea campaniei „Doi plamani pentru o viata” au participat, ieri, peste o suta de pacienti diagnosticati cu bronhopneumonie cronica. Seful Clinicii de Pneumoftiziologie, doctor Emanoil Vasiliu, a declarat ca la intalnirile planificate vor fi prezenti specialisti care le vor vorbi celor prezenti despre riscurile acestei afectiuni, despre simptome si, poate cel mai important lucru, cum poate fi prevenita. Cadrele medicale spera ca in acest mod pacientii sa transmita si altor persoane informatiile primite, astfel incat descoperirea virusului sa se faca din prima faza. La nivelul judetului Constanta, peste o mie de persoane sufera de bronhopneumonie cronica. Cu toate acestea, medicii spun ca in momentul de fata nu exista o evidenta clara si se presupune ca numarul bolnavilor este mult mai mare. Emanoil Vasiliu spune ca cei mai expusi imbolnavirilor sunt fumatorii, dar si cei care lucreaza in medii poluate, iar tratamentul pentru o astfel de afectiune ajunge chiar si la trei milioane de lei vechi pe luna, in conditiile in care, odata diagnosticat, pacientul nu se mai poate vindeca complet si trebuie sa urmeze medicatia toata viata. Campania a fost demarata la Bucuresti.

Cele mai citite

Buget de 2,5 miliarde lei alocat de Guvern pentru proiectele cheie din PNDL și PNRR

Guvernul a alocat Ministerului Dezvoltării aproape 8 miliarde de lei pentru continuarea investiţiilor în comunităţile locale  Premierul Marcel Ciolacu a cerut, în ședința de Guvern...

VIDEO Jon Bon Jovi a salvat o femeie care era pe punctul de a sări de pe un pod

Jon Bon Jovi a intervenit pentru a salva o femeie care era pe punctul de a sări de pe un pod din Nashville. Incidentul...

Florin Cîțu despre promisiunea lui Marcel Ciolacu făcută pensionarilor cu venituri înghețate: „Nu poți să folosești două formule pentru același sistem de pensii“

Florin Cîțu, fost prim ministru, a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook cu privire la modul în care s-au recalculat pensiile românilor. Acesta...
Ultima oră
Pe aceeași temă