Două persoane au murit, iar alte trei au fost grav rănite, într-un accident care a avut loc, duminică după-amiază, pe DN2 Bucureşti – Urziceni, la ieşirea din localitatea Moviliţa (Ialomiţa), conform Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Ialomiţa, accidentul a avut loc după ce un autoturism Skoda care circula dinspre Bucureşti spre Urziceni şi în care se aflau şoferul şi doi pasageri a intrat pe contrasens şi a izbit frontal o maşină care circula regulamentar şi în care se aflau şoferul şi un pasager.
În urma impactului, şi-au pierdut viaţa şoferul şi un pasager din Skoda, în timp ce celălalt pasager din Skoda şi cele două persoane din maşina care circula regulamentar au fost rănite.
Cei trei răniţi au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Municipal din Urziceni.
Conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei Ialomiţa, inspector Andreea Loghin, accidentul a fost cauzat de explozia unui pneu al autoturismului Skoda.