25.6 C
București
marți, 8 iulie 2025
AcasăSpecialDoi morţi şi cinci răniţi, în urma unui accident rutier

Doi morţi şi cinci răniţi, în urma unui accident rutier

Două persoane au murit şi alte cinci au ajuns la spital, în urma unui accident rutier petrecut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 2, Bucureşti-Urziceni, între localităţile Şindriliţa şi Lilieci, în care au fost implicate o maşină înmatriculată în Bulgaria şi o camionetă, relatează Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Ilfov, din primele cercetări a reieşit că vinovat de producerea accidentului este şoferul maşinii înmatriculate în Bulgaria care a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, lovind o camionetă.

În urma impactului, cele două autovehicule au fost proiectate la peste o sută de metri distanţă unul faţă de celălalt.

Echipele de descarecerare au acţionat aproximativ o oră pentru scoaterea victimelor dintre fiarele contorsionate ale celor două maşini.

„S-a acţionat la faţa locului pentru descarcerarea victimelor şi transportarea răniţilor la spital, iar cercetările noastre urmează să stabilească în ce condiţii s-a produs accidentul, cauzele lui. Din primele cercetări a rezultat că şoferul autoturismului bulgăresc a intrat pe contrasens unde s-a izbit de o camionetă”, a declarat subcomisar Ciprian Olteanu de la Poliţia Rutieră Ilfov.

În autoturismul care s-a răsturnat de câteva ori se aflau şase pasageri cetăţeni bulgări, doi dintre aceştia decedând.

În urma accidentului, alte cinci persoane au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.

În zonă, circulaţia rutieră a fost blocată aproximativ o oră din cauza accidentului.

Cele mai citite

Apple pregătește lansarea AirPods Pro 3, cu un upgrade major la funcția de anulare activă a zgomotului

Apple lucrează activ la noua generație AirPods Pro 3, iar chiar dacă data lansării rămâne incertă, un detaliu anunțat pe surse a stârnit deja...

Protest în fața Parlamentului: Profesorii avertizează că noul an școlar ar putea începe cu grevă

Sute de profesori din întreaga țară au protestat luni în fața Parlamentului, nemulțumiți de prevederile pachetului legislativ pentru care Guvernul condus de Ilie Bolojan...

Sindicaliștii din Sănătate și Educație ies în stradă împotriva noilor măsuri fiscale

Membrii Federației Sanitas vin în Parcul Izvor, alături de alte organizații sindicale din sectorul bugetar, revoltați de politicile de austeritateLuni, începând cu ora 11:00,...
Ultima oră
Pe aceeași temă