Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Top 10 pericole pe Internet

Discutăm cu uşurinţă despre autostrăzile informaţiei, ne place să ţinem legătura cu oamenii prin e-mail şi Facebook. Internetul ne uneşte şi ne oferă infomaţie de ultimă oră în numai câteva secunde. Totuşi, există ...

Share

Flavia Dragan 0 comentarii

20.02.2011 - 16:14
Discutăm cu uşurinţă despre autostrăzile informaţiei, ne place să ţinem legătura cu oamenii prin e-mail şi Facebook. Internetul ne uneşte şi ne oferă infomaţie de ultimă oră în numai câteva secunde. Totuşi, există şi numeroase vulnerabilităţi ale Internetului, care afectează grav viaţa reală. Listverse.com propune un top al celor mai mari probleme ale lumii virtuale.


Pornografia (infantilă) şi exploatarea minorilor

Există numeroase cazuri de abuz al copiilor pentru a satisface plăcerile bolnave ale unor utilizatori de pornografie.

Distribuţia de materiale pornografice cu copii a fost eradicată aproape în întregime la mijlocul anilor '80, susţine Departamentul de Justiţie al Statelor Unite. Totuşi, industria s-a revigorat şi este astăzi una dintre cele mai profitabile afaceri, susţine Centrul pentru Exploatarea şi Dispariţia Copiilor din Statele Unite. De fapt, potrivit Centrului, aproximativ 20% din totalul materialelor pornografice de pe Internet conţin imagini cu copii.

Uşurinţa cu care se filmează, apoi se transferă filmele pe Internet, abilitatea de a-ţi păstra anonimatul şi la postarea şi la consumul acestor filme au determinat creşterea continuă a industriei pornografice infantile.

Hărţuirea virtuală

Chat-urile, forumurile şi reţelele de socializare creează noi portiţe pentru cei care vor să profite de oameni. Sunt oameni care îţi află secretele sau care pur şi simplu te agresează constant cu mesaje obscene, încărcate de ură şi ameninţări .

Acest fenomen a fost luat în serios când o fetiţă de 13 ani din America s-a spânzurat în dulapul părinţilor, după ce fusese hărţuită online. Investigaţia a arătat că părintele unei foste prietene de-ale lui Megan şi-a creat un cont fals pe MySpace şi o hărţuia constant pe fetiţă.

Piaţa neagră

Piaţa neagră virtuală este locul unde se vând sau se cumpără lucruri ilegale. Nu este vorba numai de muzică, filme sau programe de software piratate, ci este vorba de traficul de carne vie, exportul speciilor aflate pe cale de dispariţie sau traficul de armament. Un reportaj al BBC din 2005 a arătat cum se face traficul de animale rare pe Internet: de la pui vii de cimpanzeu, la carapace de broaşte ţestoase sau cornuri de rinocer-totul este de vânzare. Nu mai vorbim despre traficul de carne vie sau reţelele de prostituţie.

Propaganda şi dezinformarea

De la negarea existenţei Holocaustului, la teoriile conspiraţiei, Internetul permite oricui să distribuie orice fel de informaţie în spaţiul virtual.

Deşi nu s-au făcut până acum studii legate de impactul dezinformării în spaţiul virtual, există exemple care demonstrează felul în care afectează oamenii.

La începutul anilor 2000, Tommy Hilfiger a devenit ţinta unor atacuri, după ce a început să circule un e-mail care susţinea că designerul făcuse remarci rasiste la emisiunea de televiziune "Oprah", iar oamenii erau sfătuiţi să nu mai cumpere hainele lui. Deşi Hilfiger a susţinut în mod repetat că nu a făcut astfel de remarci, e-mailurile au continuat să circule. În 2007, a apărut la show-ul "Oprah", pentru că situaţia devenise de nesuportat. E-mailurile i-au afectat afacerea şi imaginea.

Fraudele virtuale

"Donează doi dolari pentru cauza mea!". Mai mult ca sigur aţi întâlnit mesajul cel puţin o dată. Anual, sute de mii de oameni cad victime ale fraudelor online şi se pierd milioane de dolari.

Sunt sute de feluri în care poţi fi păcălit să donezi sau să furnizezi date personale, cum ar fi contul bancar sau datele de pe buletin. Se estimează că fraudele pe Internet se vor dezvolta, cu cât vom apela mai mult la serviciile online.

Dependenţa

Suntem dependenţi de diferite lucruri dinainte de apariţia Internetului. Există, totuşi, câteva dependenţe care s-au născut din cauza spaţiului virtual. Numărul de oameni dependenţi de jocuri, pariuri şi explorare online creşte de la an la an, arată Centrul pentru Vindecarea Dependenţei de Internet.
În 2002, Elizabeth Wooley a fondat Societatea Jucătorilor Online Anonimi (OLGA), după ce băiatul ei s-a sinucis când juca EverQuest online.

Obsedaţii sexual din lumea virtuală

Un obsedat sexual virtual foloseşte chat-urile şi site-urile de socializare ca să găsească oameni vulnerabili, preferabil minori. Sub un nume fals, îi îndeamnă la confesiuni şi la întâlniri faţă în faţă, apoi îi agresează şi şantajează.

Viruşii şi viermii

Aceşti paraziţi virtuali încetinesc sau afectează activitatea utilizatorului, precum şi programele din calculator. Se estimează că cel mai scump vierme este MyDoom, care s-a răspândit în 2004. Se estimează că pagubele produse de el se ridică la mai mult de 35 miliarde dolari.

Intimitatea

"Cine era femeia din fotografia de pe Facebook? O caut pe Google."
Internetul a înlesnit accesul oricui la multe din informaţiile personale. Înregistrările audio şi video, imaginile şi textele pot fi postate şi distribuite fără acordul legal al celor care apar în respectivele documente. Scandalul WikiLeaks a demonstrat că nimeni nu se poate feri de atotştiutorul Internet.

Hackerii şi securitatea informaţiei

Este greu de stabilit dacă Internetul a cauzat vulnerabilizarea informaţiilor private. Oricine îţi poate fura contul şi parola de e-mail, aşa cum un hacker îţi poate intra în calculator cu ajutorul Internetului. Din cauză că tot mai mulţi oameni păstrează, în spaţiul virtual, informaţii personale, financiare şi medicale, securitatea informaţiei va scădea.

 

 

Citește totul despre:

Comentarii