Pe 22 aprilie 1990, după un miting electoral al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat înaintea alegerilor generale care urmau să se desfăşoare pe 20 mai, câţiva tineri s-au baricadat în Piața Universității din București nemulțumiți de puterea instalată după căderea comunismului. Protestul lor s-a transformat în cea mai mare manifestație anticomunistă din Europa acelor ani. Maratonul anticomunist s-a terminat brutal în ziua de 13 iunie după intervenția extrem de violentă a autorităților proaspăt instalate la conducerea statului. Represiunea a continuat până pe 15 iunie. Au fost folosiți minerii din Valea Jiului care au răspuns apelului președintelui Ion Iliescu de a „curaţa Capitală de huligani„.
VEZI ŞI GALERIE FOTO. Gara de Nord, inima Bucureştiului de demult
Şi tot în acele zile un simplu cuvânt a devenit simbolul Pieţii Universităţii. Apelativul „golani” folosit de Iliescu la adresă protestatarilor din centrul Capitalei, astfel că amplul protestul a fost denumit „Golaniadă” fiecare seară zeci de mii de bucureşteni se strângeau în centrul Capitalei şi scandau împotriva neo-comuniştilor în zonă proclamată „Liberă de neocomunism” și „Centrul libertății și democrației României„. Foști membri de partid și-au ars carnețele PCR și au scandat „Jos Iliescu!„, „Jos comunismul!„, „Jos nomenclatura!„. Manifestanții din piață și-au pus pe piept ecusoane pe care au scris „Golan„, iar fațadele Universității și Facultății de Arhitectură au fost scrise lozinci anticomuniste. În scurt timp, facultatea de Arhitectură a ajuns să se numească „Facultate de golani„, iar „€œImnul golanilor”, al lui Cristian Paţurcă era cântat de toată lumea din Piaţă. „Mai bine haimana, decât trădător / Mai bine huligan, decât dictator / Mai bine golan, decât activist / Mai bine mort, decât comunist„. Imnul golanilor ea însoţit adesea şi de celelalte două cântece devenite simbol ale Pieţii: „€œRuga” și „Vino, Doamne” ale lui Vali Sterian.
video: youtube.com
Brutalitatea cu care forțele de ordine au intervenit în dimineață zilei de 13 iunie 1990, la solicitarea regimului politic de la acea vreme, a fost văzută ca pe o provocare de manifestanţi. În câteva ore, mii de oameni revoltați s-au adunat în zonă centrală a Capitalei solicitând eliberarea celor reținuți ilegal. Polițiștii și cadrele armatei au folosit scuturile și bastoanele, „oamenii muncii” aduși de FSN au utilizat bate de lemn și răngi metalice, iar cei agresați au ripostat, în cele din urmă, cu pietre. Mai târziu au apărut grupuri de indivizi care au preparat cockteiluri Molotov și le-au folosit împotrivă forțelor de ordine. Centrul Capitalei arată mai ceva că la revoluția din decembrie 1989 : fum gros, vehicule incendiate, strigăte, împușcături.
VEZI ŞI GALERIE FOTO & VIDEO. Cum arăta Bucureştiul după bombardamentele aviaţiei anglo-americane
Oamenii de la FSN au sprijinit din plin de minierii din Valea Jiului chemaţi la Bucureşti de Ion Iliescu. Sosirea minerilor în ziua de 14 iunie 1990 a însemnat întoarcerea în timp, la dictatură. Ortăcii chemați de regimul Iliescu, susținuți de autoritățile statului și coordonați de forțele de ordine, s-au pus pe făcut „ordine”. Cei suspectați de a fi opozanți ai Puterii au fost călcați în picioare, bătuți sălbatic cu răngi metalice, sfredele și cozi de târnăcop. Cei „dovediți” de probele oferite de ofițerii de informații au fost băgați la „răcoare” după un „tratament de reabilitare” constând din oase fracturate și capete sparte. La un moment dat, nici nu a mai contat dacă persoană prinsă pe stradă era sau nu opozant, bărba, părul lung, ochelarii, blugii sau mapa de sub braț au constituit un „indiciu precis” că ar fi vorba de un intelectual, student, „golan” sau politician care „se opunea dlui Iliescu și FSN-ului”.
video: youtube.com
Mineriadă a întrerupt apariția ziarului „România liberă” în perioadă 14-19 iunie 1990. În dimineață zilei de 14 iunie ‘€™90, un grup de muncitori de la Combinatul industriei Poligrafie și mineri a pătruns cu forță în redacția ziarului de la etajul 4 al Casei Presei Libere. Au fost devastate birourile redactorilor-șefi, iar singură persoană găsită în redacție, Mariana Bardu, secretară, a fost molestată. Grupul de muncitori a început să strige și să anunțe că nu mai sunt de acord cu apariția în continuare a ziarului. În condițiile create, personalul redacțional nu a mai putut intră în sediu. În raportul Comisiei Parlamentare s-a menționat că „faptele sunt cunoscute și de dl colonel Marincas, care asigură pază armată a celorlalte corpuri ale clădirii Casei Presei Libere, iar liderul minerilor era Camarasescu Nicolae„, dovedit apoi că ofițer de Securitate.
