Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

22 de vieţi distruse. Experimentul Danemarcei pe copiii inuiţi: "În gând, o întrebam pe mama de ce mă lasă să plec"

În anii 1950, 22 de copii inuiţi erau luaţi de lângă familiile lor din Groenlanda, pentru a fi reeducaţi ca viitori cetăţeni danezi de elită. Însă, după 60 de ani, cei rămaşi în viaţă vor ca guvernul danez să le ceară scuze pentru că i-a luat drept cobai într-un experiment social care a eşuat şi le-a distrus vieţile.

Share

Ana-Maria Anițoiu 0 comentarii

11.07.2015 - 23:30

În anii 1950, 22 de copii inuiţi erau luaţi de lângă familiile lor din Groenlanda, pentru a fi reeducaţi ca viitori cetăţeni danezi de elită. Însă, după 60 de ani, cei rămaşi în viaţă vor ca guvernul danez să le ceară scuze pentru că i-a luat drept cobai într-un experiment social care a eşuat şi le-a distrus vieţile, arată un documentar BBC.

Scopul experimentului social condus de danezi era modernizarea insulei în care trăia colonia arctică, prin formarea unor localnici model. În colonie, cei mai mulţi oameni supravieţuiau vânând foci, foarte puţini vorbeau limba daneză şi existau multe cazuri de tuberculoză.

Organizaţia Salvaţi Copiii, implicată în alegerea copiilor cobai

Autorităţile daneze le-au trimis telegrame preoţilor şi directorilor de şcoli, prin care le-au cerut să identifice copii inteligenţi, cu vârste cuprinse între şase şi 10 ani. Planul, format de guvern cu ajutorul organizaţiei caritabile „Salvaţi Copiii Danemarca”, era să trimită copiii unor familii adoptive, unde să fie reeducaţi ca „mici danezi”.

Deşi cele mai multe familii de inuiţi au fost reticente la propunerea autorităţilor daneze, în final, după insistenţele lor, 21 de familii au cedat. Între cobaii aleşi pentru experiment, s-a numărat şi Helene Thiesen, al cărei tată murise de tuberculoză cu trei luni înainte. Thiesen mai avea doi fraţi, iar mama ei rămăsese să se descurce singură.

„Era o zi de vară frumoasă, când doi bărbați danezi impozanți au venit acasă la noi. Aveau un interpret cu ei. Au întrebat-o pe mama dacă vrea să mă trimită în Danemarca. I-au spus că urma să învăț daneza și să primesc o educație bună și, prin urmare, că era o șansă minunată pentru mine”, și-a amintit Thiesen.

Deși mama ei i-a refuzat de două ori pe danezi, ei au convins-o, în final, să o trimită în Danemarca, întrucât programul de educație ar fi urmat să dureze doar șase luni și i-ar da copilei șansa la un viitor bun.

Ce este Danemarca?

„Mama a îngenunchiat ca să ajungă la nivelul meu și mi-a spus că voi merge în Danemarca. Eu am întrebat-o ce este Danemarca. Mi-a răspuns: <<Este o ţară foarte îndepărtată, dar este frumoasă, exact ca un paradis. Nu trebuie să fii tristă>>”, a povestit femeia.

„În timp ce barca în care mă aflam se îndepărta de ţărm, mă uitam în urmă la mama mea şi nu aveam puterea să îi fac cu mâna în semn de rămas bun. Eram prea supărată. În gând, o întrebam: <<De ce mă laşi să plec?>>. Niciunul dintre noi nu înţelegea de ce ne luau de acasă cu barca sau ce ne aştepta. Totul era extrem de nesigur”, a povestit unul dintre cobaii experimentului social, Helene Thiesen, îmbarcată în nava MS Disko, care a plecat din portul Nuuk în mai 1951.

De asemenea, Thiesen şi-a amintit că la sosirea în Copenhaga, a confundat copacii cu munţi. „Niciunul dintre noi nu ştia exact ce erau, dar erau înalţi, verzi şi în viaţă”, a povestit femeia.

Carantina, mascată în tabără de vacanţă

Înainte de a fi trimişi la familiile adoptive, copiii şi-au petrecut vara la ferma Fedgaarden, care le-a fost prezentată drept „tabără de vacanţă”, deşi era, de fapt, un loc în care inuiţii erau ţinuţi în carantină.

„Am fost puşi în carantină pentru că era pentru prima dată când un grup de copii din Groenlanda ajungea în Danemarca. Existau temeri că am putea avea boli contagioase”, a spus Thiesen.

Femeia a povestit că în timpul petrecut la fermă îi era dor de mama ei, îşi plângea tatăl mort de câteva luni şi se întreba de ce a fost adusă acolo şi când urma să se întoarcă acasă.

Niciun copil nu zâmbea

 

Sosirea copiilor inuiţi în Danemarca era un proiect atât de prestigios în ţară, încât regina Ingrid le-a făcut o vizită. Thiesen a povestit că în momentul vizitei reginei, niciunul dintre copii nu înţelegea ce i se întâmplă şi erau foarte supăraţi.

 

„Se observă asta în imaginea în care apărem în jurul reginei. Niciunul dintre noi nu zâmbeşte. Sigur că au fost şi momente mai fericite, când am fost la plajă şi aşa mai departe, dar de fiecare dată când ne trimiteau la culcare, plângeam în tăcere. Eram foarte tristă şi nu mă simţeam în siguranţă”, a povestit Helene Thiesen.

De ce a fost crescută inuita Helene Thiesen

Pentru că i-au apărut eczeme în timpul petrecut la fermă, Helene Thiesen a fost trimisă în familia unui doctor. Ca să o trateze, medicul i-a acoperit gleznele și coatele cu o soluție neagră și i-a interzis să intre în living, ca să nu păteze mobila.

„Nu m-am simţit binevenită în acea familie. M-am simţit ca o străină. Mama avea probleme mentale şi stătea în pat toată ziua. Oricum, îmi pierdusem încrederea în adulţi. Ei mă trimiseseră în Danemarca. De fiecare dată când îmi spuneau ceva, dădeam din cap în semn de da sau nu. Nu voiam să le răspund”, a povestit Thiesen.

Câteva luni mai târziu, după ce s-a vindecat, inuita a fost trimisă într-o altă familie, despre care a spus că a fost un basm, în comparaţie cu prima. „Erau oameni foarte calzi şi buni”, a spus femeia.

Din familii, la casa de copii

Un an mai târziu, 16 din cei 22 de copii inuiţi au fost trimişi înapoi în Groenlanda. Organizaţia Salvaţi Copiii a aranjat ca şase dintre ei să fie adoptaţi de familiile daneze la care au fost trimişi.

Când a ajuns în portul Nuuk, Thiesen şi-a luat valiza şi a alergat în braţele mamei ei. Însă, a avut parte de o surpriză.

„Am început să îi povestesc despre tot ceea ce am văzut, dar mama mea nu răspundea. M-am uitat la ea confuză. După puţin timp, a spus ceva, dar nu am înţeles nimic. Nici măcar un cuvânt. Vorbeam două limbi complet diferite”, şi-a amintit Thiesen.

Aceasta nu a fost singura surpriză pentru inuită la întoarcerea în Groenlanda. În lipsa ei, o altă organizaţie caritabilă, „Crucea Roşie” daneză, a construit o casă de copii în Nuuk, unde ea şi ceilalţi copii din experiment au fost nevoiţi să trăiască. Argumentul era că după ce au locuit în case daneze bogate, copiii nu ar trebui să revină la traiul în condiţii rele al familiilor lor.

În orfelinat, copiilor le era interzis să vorbească în limba lor. „Voiam să învăţăm groenlandeză din nou, mai ales că cei mai mulţi oameni care lucrau acolo erau localnici şi nu ştiau foarte multă daneză”, şi-a amintit Thiesen.

Însă, directorul danez al casei de copii i-a obligat pe angajaţi să vorbească doar în daneză cu copiii, întrucât scopul era ca ei să fie educaţi şi să ocupe poziţii înalte în societate.

Vieţi distruse

 

Helene Thiesen a aflat că a făcut parte dintr-un experiment social de la o scriitoare daneză, care a găsit o colecţie de documente în Arhivele Naţionale.

 

„M-a sunat şi m-a întrebat dacă sunt aşezată pe un scaun, după care mi-a dat vestea că am făcut parte dintr-un experiment. M-am aşezat pe podea şi am început să plâng”, a spus inuita.

Helene Thiesen nu şi-a refăcut niciodată relaţia cu mama ei, pentru că nu i-a iertat decizia de a o trimite în Danemarca şi de a o lăsa să crească în orfelinat, deşi trăiau în acelaşi oraş.

„Nu am înţeles niciodată de ce, pe tot parcursul vieţii mele, deveneam adesea tristă şi izbucneam în plâns. Când mi-am întâlnit soţul, Ove, în anul 1967, el a fost foarte aproape să mă părăsească, pentru că plângeam foarte mult”, a povestit Thiesen.

Departe de a deveni modele de schimbare culturală în Groenlanda, copiii au devenit un grup mic, golit de rădăcini şi marginalizat în propria societate. Câţiva dintre ei au devenit alcoolici şi au murit în tinereţe.

„Cu toţii am simţit că ceea ce ni s-a întâmplat a fost greşit. Am avut un sentiment de pierdere şi lipsă de încredere în sine. Aceste sentimente nu au dispărut. Unii dintre ceilalţi copii au devenit nevoiaşi şi au intrat în colaps. Şi-au pierdut identitatea, abilitatea de a vorbi în limba maternă şi, cu asta, şi-au pierdut şi scopul în viaţă”, a spus Helene Thiesen.

Dintre cei 22 de copii participanţi la experiment, doar şapte mai sunt în viaţă.

Recunoaşterea ororilor

 

În anul 1998, Thiesen a primit o scrisoare de la Crucea Roşie, care i-a cerut scuze pentru rolul pe care l-a jucat în experiment.

 

În anul 2009, i-a cerut scuze şi Salvaţi Copiii. Însă, o investigaţie a arătat că unele documente care detaliau implicaţia organizaţiei au dispărut.

„A fost vorba despre o încălcare clară a drepturilor fundamentale ale copiilor. Binele lor a fost dat la o parte în favoarea unui proiect. Chiar dacă au avut intenţii bune (autorităţile daneze – n.r.), totul a decurs extrem de greşit (...) Organizaţia Salvaţi Copiii a fost rugată de statul danez să ajute şi, din păcate, s-a întâmplat”, a spus secretarul general al Salvaţi Copiii Danemarca, Mimi Jacobsen.

În anul 2010, autorităţile groenlandeze i-a cerut guvernului danez să recunoască răul făcut şi să le ceară scuze participanţilor la experiment. Partidul danez social-democrat a cerut începerea unei anchete independente. Însă, în anul 2011, când partidul a intrat la guvernare, nu a mai transmis nimic în legătură cu experimentul, notează BBC.

O viaţă după experiment

 

Cu toate acestea, Helene Thiesen a spus că experimentul a avut un efect pozitiv, întrucât ea s-a căsătorit cu un danez, cu care a avut copii şi a trăit o viaţă fericită în Danemarca.

 

„Am devenit fluentă în daneză, am obţinut o diplomă şi mi-am construit o carieră”, a povestit inuita. Thiesen a devenit directoarea unui after school.

Acum, la vârsta de 71 de ani, Thiesen este pensionară şi trăieşte în sudul Danemarcei.

Totuşi, inuita a spus că va avea resentimente faţă de autorităţile daneze pentru tot restul vieţii.

Experimentul social a fost prezentat în filmul „Eksperimentet”, care a avut premiera în anul 2010. Pelicula a fost regizată de Louise Friedberg.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...