7.4 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăLifestyleFoodCum s-au născut berile care l-ar îmbăta şi pe Bacchus

Cum s-au născut berile care l-ar îmbăta şi pe Bacchus

Există beri mai tari ca absintul. În ultimii ani, câteva mici berării din Germania, Scoţia sau Olanda au intrat cu îndârjire într-o competiţie care a crescut spectaculos nivelul de alcool suportat de o bere. S-a ajuns astfel de la 30% la 60%, procentaj care îi face sceptici şi temători până şi pe amatorii de bere.

Romanialibera.ro vă prezintă principalii actori ai cursei pentru cea mai puternică bere din lume şi controversele stârnite de aceştia.

Lupta a pornit în noiembrie 2009. O berărie care se înfiinţase cu doar doi ani în urmă – BrewDog din Scoţia – a “atacat” recordul deţinut de o altă berărie de nişă, Schorschbrau din Germania. Aşa s-a născut Tactical Nuclear Penguin, o bere cu 32% alcool, un procent peste Schorschbock-ul germanilor.

Despre bere şi schizofrenie

“Am forţat graniţele, am dus inovaţia în bere la un alt nivel”, se lăudau scoţienii. Numele produsului l-au explicat în acelaşi stil bombastic: “Originea arctică, rudă cu schizofrenia, vorbeşte despre perioada în care berea a fost expusă la temperaturi extrem de scăzute”. Publicul a aflat esenţialul: Tactical Nuclear Penguin şi-a început viaţa ca un imperial stout (bere neagră de calitate superioară) de 10% şi a trecut prin 18 luni în care a fost învechită în butoaie pentru whisky, expusă la temperaturi de până la -20 de grade Celsius şi decantată până a atins nivelul dorit. “Se poate servi împreună cu o ciocolată albă, abordând un aer de nonşalanţă aristocratică”, recomandau cei de la BrewDog.

Nu au întârziat să apară voci acuzatoare care criticau berăria din Aberdeen pe motiv că ar fi alimentat “epidemia de alcoolism din Scoţia”. Totuşi, preţul era prehibitiv: circa 300 de euro pentru o sticlă de 330 ml. Dar BrewDog avea să revină cu un produs şi mai controversat. A trebuit însă ca recordul stabilit de “Pinguin” să fie bătut.

“Berea care îţi pune păr pe piept”

În decembrie 2009, Schorschbrau a lansat Schorschbock-ul de 40%. “Nu acceptăm nicio limită”, au spus, cu economie nemţească de cuvinte, reprezentanţii berăriei din regiunea Franconia. Preţul lor era mult mai bun decât al berii din Scoţia: circa 90 de euro sticla de 330 ml. N-au lipsit reacţiile degustătorilor profesionişti. Unul dintre aceştia a găsit o formulă memorabilă: “Ţi se înmulţeşte părul de pe piept după berea asta!”.

Recorduri şi miştouri

În februarie în 2010, BrewDog a replicat în stilul propriu. Printr-un videoclip în care îşi ironizau competitorii germani, scoţienii anunţau lansarea noii “cea mai puternică bere din lume” – Sink the Bismarck! – 41% alcool. “Berea asta din Scoţia nu e amuzantă. Când loveşti un copil după ceafă cu un cârnaţ iute, atunci e amuzant!”, este doar una dintre replicile pe care l-au folosit fondatorii BrewDog, James Watt şi Martin Dickie, în clipul cu pricina. “E şi berea preferată a Reginei şi a clerului britanic”, au adăugat cei doi, abia învingându-şi râsul.

Amabilitatea germană

Întrecerea devenise o problemă personală. Aşa că “Ucigaşii Pinguinului” – aşa cum i-au denumit scoţienii pe cei de la Schorschbrau – au lovit din nou. “În marea noastră amabilitate, am decis să-i lăsăm pe Ceilalţi să ţină recordul mondial câteva săptămâni. Dar să nu exagerăm! De acum încolo, cea mai puternică bere din lume revine acolo unde îi este locul: în Franconia”, anunţa, în mai 2010, berăria germană. Era vorba de Schorschbock-ul de 43%.

Veveriţa de 750 de euro

Se intra pe ultima turnantă, cum se spune în atletism. Iar BrewDog şi-a respectat tradiţia. În iulie 2010 a lansat berea The End of History – 55% alcool. A fost un record multiplu: cel mai mare procent de alcool pentru cea mai scumpă bere, cu cea mai pretenţioasă argumentaţie şi cel mai ciudat ambalaj. Noua bere se vindea în 11 exemplare, fiecare introdus în corpul împăiat al unui animal. “Hermina” costa circa 550 de euro, iar “veveriţa” – 750 de euro. “Sfârşitul istoriei” îşi trăgea denumirea din cartea cu acelaşi nume, semnată de filosoful Francis Fukuyama. Acesta susţinea în volumul său că democraţia va fi sfârşitul evoluţiei politice a umanităţii. James şi Martin de la BrewDog nu au invocat întâmplător teoria lui Fukuyama. The End of History era şi “o ultimă încercare a noastră de a redefini berăriile contemporane”. Aşadar, o ieşire din cursă! Nu înainte de a-şi mai primi o porţie de critici. Activiştii pentru drepturile animalelor le-au reporoşat berarilor din Aberdeen că folosesc “şmecherii ieftine şi tactici şocante” pentru a-şi vinde berea.

Rezultatul încununează munca

De data asta, şeful Schorschbrau, Georg Tscheuschner, a fost probabil amuzat. Berăria sa era deja pe cale să bată din nou recordul, dar parcă a vrut să savureze momentul. Nu s-a grăbit. Ştirea că s-a lansat Finis Coronat Opus (“Rezultatul Încununează Munca”)- 57,5% alcool – încă se mai propagă la nivel mondial. Preţul produsului: circa 200 de euro.

Disidenţii olandezi

Pentru corectitudine trebuie precizat că, în timp ce Schorschbrau şi BrewDog se întreceau roată la roată, o berărie olandeză a ieşit cu un produs despre care susţinea că are 60% alcool. La sfârşitul lui iulie 2010, berăria ‘t Koelschip a lansat Start the Future, cu un preţ de dumping pentru această catogorie – circa 35 de euro. Berea nu a rămas însă mult în anteţia presei internaţionale deoarece nu a reuşit să infirme bănuiala că este produsă dintr-un amestec cu whisky.

Aşadar, până la proba contrarie, Schorschbrau deţine cea mai puternică bere din lume.

Vorbesc producătorii

“Lupta nu se termină decât atunci când îmi termin eu munca” – aceasta este filosofia lui Georg Tscheuschner, după cum explică chiar el pentru romanialibera.ro.

“La început a fost o întrecere directă cu BrewDog. Dar, pe măsură ce vedeam că obţin rezultate, am rămas doar cu motivaţia de a-mi găsi propriile limite”, spune Georg. Care afirmă încrezător că ar putea să facă o bere şi mai puternică dacă i-ar permite-o Legea germană a Purităţii berii.

Dar putem vorbi de bere la aproape 60% alcool? Georg spune că da! “În primul rând, Guvernul german o recunoaşte ca atare. Apoi, produsul de 57,5% alcool are identitatea unei beri: are gust şi arată ca o bere”.

Producţia nu diferă mult de cea a deja legendarului “Pinguin”. Berea-record a pornit de la 16% alcool şi, după 20 de operaţiuni de îngheţare întinse pe durata a 9 luni, a rezultat un produs cu aproape 60 la sută alcool. Din cei 300 de litri de bere băgaţi în producţie au mai rămas 10 litri. Pentru culoare şi aromă mai bune, acest produs a fost amestecat cu o bere de 45% şi a rezultat Finis Coronat Opus.

Berea noastră e o experienţă în sine. Dar recomand să fie băută în grupuri de 10-15 prieteni. Fiecare să guste puţin”, conchide Georg Tscheuschner. Schorschrau nu vinde mai mult de 100 de beri puternice pe an, bazându-se pe cele aproximativ 200.000 de beri de 13-16% comercializate anual.

James Watt de la BrewDog nu se dezmite. “În mod cert ne-am luat la întrecere cu Schorschbrau. Singura diferenţa e că berea noastră arată mai bine şi e mai gustoasă”, declară co-fondatorul BrewDog pentru romanialibera.ro. Berăria scoţiană, înfiinţată cu un împrumut de circa 32.000 de euro, se aşteaptă să aibă o cifră de afaceri de circa 7 milioane de euro în 2011.

“Noi am vrut de la bun început să arătăm oamenilor că există o alternativă la cultura corporatistă a berii. Am vrut să ridicăm statutul berii în concepţia publică. Cei mai mulţi consumatori nu au puterea de a alege pentru că sunt spălaţi pe creier de minciunile propagate de berăriile-corporaţii. Noi încercăm să le deschidem ochii”, precizează James. El spune că BrewDog nu a făcut beri de 32% alcool şi peste pentru ca “lumea să se îmbete repede”, ci pentru “a educa masele că a bifa cele 5 sticle de lager prost în fiecare sâmbătă nu trebuie să fie singura opţiune”.

Şi ar fi fost neobişnuit ca James Watt să încheie dialogul alfel decât aşa: “În mod clar, susţinem calitatea, nu cantitatea. Oricine crede altfel nu merită o bere de calitate şi n-are decât să se alimenteze în continuare din supermarket!”.

Top 15 cele mai tari beri din lume (conform www.ratebeer.com)

1. Finis Coronat Opus (Scorschbrau) 57,5% alcool
2. The End of History (BrewDog) 55%
3. Schorschbock 43%
4. Sink the Bismarck 41%
5. Schorschbock 40%
6. Struise Black Damnation VI (De Struise) 39%
7. Triple Voodoo Thermonuclear (Triple Voodoo Brewing) 32%
8. Tactical Nulcear Penguin 32%
9. Mikkeller Heavy Black (Mikkeler) 31,1%
10. Schorschbock 31%
11. Ghost Deer (Brew Dog) 28%
12. Südstern XXL (Brauhaus Südstern) 27,6%
13. Samuel Adams Utopias (Boston Beer Company) 27%
14. Struise Special Darkest Night 26%
15. Lagerhaus 44 Magnum Ale (Lagerhaus Brewery) 22%

Claudiu Berbece
Claudiu Berbecehttp://claudiu-berbece
Claudiu Berbece, reporter Rl online
Cele mai citite

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Atentat Moscova: bilanțul atacului a ajuns la 143 de morți

Bilanţul atentatului comis în suburbia Moscovei săptămâna trecută a urcat miercuri la 143 de morţi, potrivit unui nou raport comunicat de autorităţile ruse, atacul...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă