10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăLifestyleFoodCifrele care arată cât de prost o duc copiii de la ţară

Cifrele care arată cât de prost o duc copiii de la ţară

Dezastru. Astfel poate fi definită viața copiilor din mediul rural în România anului 2014. Mai mult de jumătate dintre ei merg pe jos de acasă până la școală, un copil din opt suferă de foame, iar o pondere însemnată dintre adolescenți lipsesc de la cursuri pentru că trebuie să-și ajute părinții la treburile casnice. Acestea sunt concluziile ce reies dintr-un studiu referitor la situația copiilor din mediul rural realizat de World Vision România.

Hai la școală! N-ai decât să-ți iei bocceluța la spinare și, dacă ai picioare zdravene, ajungi cu bine. Peste dealuri, peste văi, din satul tău până în satul vecin, la cursuri. Și de acolo înapoi spre casă. Zi de zi. Asta e o poveste pe care mi-a spus-o un om de 106 ani, Ilie Costandache, din Lichitișeni, un sat băcăuan. L-am cunoscut anul trecut. Și, din vorbă-n vorbă, l-am întrebat de școală. Cum era pe vremea lui. Deci în urmă cu un secol. Când s-a dus el prima oară la școală. Așa era. Mi-am amintit de povestea asta acum, la mijlocul lunii iunie 2014, când World Vision România a lansat raportul privitor la „Bunăstarea copiilor din mediul rural”. Cercetare făcută în șase județe – Cluj, Dolj, Ialomița, Olt, Vaslui, Vâlcea – în 2.774 de familii care au copii, fie sub cinci ani, fie adolescenți. Să te mai miri că una dintre cifre este legată tocmai de modul în care elevii din mediul rural merg de acasă până la școală? Probabil că nu mai are nevoie de comentarii un procent legat de întrebarea: cum vă deplasați de acasă până la grădiniță sau la școală? Răspunsul este devastator pentru România lui 2014 – 64,4% merg pe jos. Și atunci stai și te întrebi cu ce rost au trecut 100 de ani pentru copiii din mediul rural dacă Ilie Costandache mergea pe jos, la vremea lui, spre școală, la fel cum o fac și copiii de azi?!

Părinții n-au bani de medicamente și îmbrăcăminte

Dar asta este doar una dintre cifrele care descriu România de azi ca una dintre cele mai sărace țări din Europa, cu referire strictă la felul în care trăiesc copiii de la sate. Un alt exemplu, elocvent, vorbește de la sine – un copil din opt merge în fiecare seară la culcare cu burta goală, pentru că părinții n-au ce să pună pe masă, iar un copil din cinci, de data asta din categoria celor de până în cinci ani, n-a fost în ultimul an la medic. Se adaugă faptul că jumătate dintre copiii din aceeași categorie au avut de suferit, în ultimele 12 luni, din cauza unor boli respiratorii. Știut fiind faptul că mortalitatea în rândul copiilor mici în România are drept una dintre principalele cauze tocmai infecțiile respiratorii. Mai puneți la socoteală și că un sfert dintre părinții chestionați au renunțat la ideea medicamentelor din cauza lipsei banilor, 15,8% nici nu-și mai amintesc de când n-au mai cumpărat îmbrăcăminte și încălțăminte pentru copiii lor. Ce să mai spui că 34,8% din subiecții studiului se duc la vecini să împrumute mâncare atunci când țâncii urlă de foame. Nu puține sunt situațiile în care familia are un singur tip de venit, fie ajutorul de la stat, în 66% din cazuri, fie alocația copiilor – 29% dintre familii se află în această situație.

La muncă, nu la școală

Cifrele au în spatele lor, de multe ori, drame. Statistica arată că 7% din elevii din mediul rural ajung la școală obosiți, atât din cauza drumului parcurs de acasă, cât și în urma treburilor gospodărești la care cei mici participă.

Alții ajung în situația de-a lipsi în unele zile de la școală pentru că atunci sunt nevoiți să-și asume responsabilități majore acasă. Procentul lor ajunge la 6%.

Un astfel de caz este al unei fete de gimnaziu dintr-o școală din județul Vâlcea. Abandonată de părinți, rămasă în grija unei bunici, copila se vede obligată să abandoneze cursurile pentru că trebuie să-și îngrijească bunica bolnavă. Autorii studiului au avut ideea de a-i pune pe elevii ajunși la vârsta clasei a VI-a să citească un text din 60 de cuvinte și să explice înțelesul acelor fraze.

Rezultatul a fost că numai 42% dintre ei au știut să citească în mod coerent, în timp ce jumătate din ei au fost în stare să demonstreze că înțeleseseră conținutul. Și totuși, țin să concluzioneze cei de la World Vision, atunci când au fost întrebați despre viitorul lor, copiii au răspuns că vor să rămână în țară și să facă ceva pentru viitorul comunității lor.

Cele mai citite

Ce trebuie să ai în vedere atunci când dorești să achiziționezi o barcă?

De la mic la mare, cu toții simțim o atracție deosebită pentru întinderile de apă. Când eram mici, mergeam la râu sau mare și...

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Emma Răducanu, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart

Britanica Emma Răducanu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Stuttgart, după ce a învins-o în două seturi, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă