Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

FOTO. 75 de ani de la pierderea Cadrilaterului - mica bijuterie a Coroanei României

La 7 septembrie 1940, acum 75 de ani, România a cedat definitiv zona de sud a Dobrogei, aşa-numitul Cadrilater, către Bulgaria.

Share

Mihai Diac 0 comentarii

Actualizat: 07.09.2015 - 13:37

La 7 septembrie 1940, acum 75 de ani, România a cedat definitiv zona de sud a Dobrogei, aşa-numitul Cadrilater, către Bulgaria.

Cadrilaterul fusese obţinut de statul român în anul 1913, la conferinţa de pace de la Bucureşti, în urma victoriei asupra Bulgariei, în cel de-al doilea război balcanic.

La momentul anexării din anul 1913,  potrivit statisticilor bulgare, Cadrilaterul avea o populație de 286.000 de locuitori, dintre care doar 6.348 ar fi fost români. Majoritatea locuitorilor din Cadrilater erau, la acel moment, turci şi tătari, de religie musulmană. Dintre creştini, majoritatea ar fi fost etnici bulgari.

Denumirea de Cadrilater (“patru laturi”) ar fi fost utilizată pentru prima dată de generalii români, în anul 1913, şi provine de la patru cetăţi, construite înainte de 1878 de Imperiul Otoman, care alcătuiau un sistem defensiv în nord-estul Bulgariei:  Silistra, Ruse, Şumen şi Varna.

Cadrilaterul a aparţinut României între anii 1913 – 1940. Anterior însă, de-a lungul Evului Mediu, teritoriul din sudul Dobrogei a trecut sub mai multe stăpâniri. Pentru români, este mai bine cunoscută istoria domniei lui Mircea cel Bătrân
(1386 – 1418), care se intitula, la un moment dat, “stăpânitor pe amândoua părţile de peste toată Dunărea şi până la Marea cea Mare şi peste Cetatea Dârstorului”.

Una dintre consecinţele războiului româno – ruso – turc, din anii 1877 – 1878, a fost trasarea graniţei dintre România (indepedentă) şi Bulgaria (autonomă în cadrul Imperiului Otoman). Graniţa de după 1878 a separat Dobrogea istorică, zona de nord revenind României, iar zoa de sud – Bulgariei.

În perioada în care a făcut parte din România Mare, cel mai cunoscut obiectiv ridicat în Cadrilater a fost castelul reginei Maria de la Balcic. Castelul, ridicat între anii 1925 – 1936, reprezintă, chiar şi în ziua de astăzi, cel mai valoros obiectiv turistic din Cadrilater.

Castelul, numit si “Cuibul Linistit” (“Quiet Nest” sau “Tenha Juvah”, în limba turcă) este o vilă  cu pereţi albi şi acoperişuri de ţiglă roşie, străjuite de un minaret. Reşedinţa favorită a reginei Maria combina elemente ale stilului maur, stilului mediteraneean şi din tradiţia caselor bulgăreşti.

În vara anului 1940, presiunile Germaniei naziste asupra României, menite să determine retrasarea frontierelor României, au crescut foarte mult. La data de 15 iulie 1940, Hitler îi scria regelui Carol al II-lea o scrisoare ultimativă:

“Favorizată de o şansă excepţională, România a dobândit după războiul mondial teritorii pe care ea nu e capabilă de a le păstra printr-o politică de forţă”, sublinia Hitler.

Drept urmare, România era sfătuită să cedeze o serie de teritorii, fără luptă. În caz contrar, în eventualitatea unei opoziţii armate, “sfârşitul ar fi mai devreme sau mai târziu – poate chiar foarte curând – distrugerea României. După mine, a doua cale rămâne singura posibilă: o înţelegere loială cu Ungaria şi Bulgaria”, sublinia Hitler.

La data de 19 august 1940, sub presiunile Germaniei, România a acceptat să deschidă negocieri, la Craiova, cu reprezentanţii guvernului de la Sofia, pe tema frontierei dintre România şi Bulgaria.

Delegaţia română a fost formată din Alexandru Cretzianu, secretar general al Ministerului Afacerilor Străine, Horia Grigorescu, primarul municipiului Constanţa, generalul Gheorghe Potopeanu și Henri G. Meitani.

Este de precizat că, chiar în România, au fost personalităţi care au susţinut retrocedarea Cadrilaterului către Bulgaria. Iată ce declara, la data de 23 august 1940, Nicolae Iorga: „Cu privire la Cadrilater eu sunt naţionalist, nu expansionist, anexarea Cadrilaterului a fost o greșeală. Eu am fost împotriva anexiunii la timpul său”.

La data de 7 septembrie 1940, într-un moment politic extrem de dificil (România pierduse deja Basarabia, nordul Bucovinei şi Transilvania, iar la 6 septembrie regele Carol abdicase), România şi Bulgaria au semnat Tratatul de la Craiova. Conform acestui document, cele două judeţe din sudul Dobrogei, Durostor (Dristor) şi Caliacra, au reintrat în componenţa Bulgariei.

La negocieri, delegaţia guvernului României a propus ca Silistra - cetate de pe Dunăre, care aparţinuse Ţării Româneşti încă din secolul al XIV -lea, precum şi oraşele Cavarna şi Balcic, de la Marea Neagră, să rămână României. Delegaţia Bulgariei a respins însă propunerea României, cerând, integral, ambele judeţe – Dristor şi Caliacra.

La 7 septembrie, ezitările delegaţiei române au fost anihilate de un ordin telefonic al generalului Antonescu, acesta dispunând, imperativ, semnarea acordului în forma cerută de Bulgaria.

Rezultatul negocierilor de la Craiova a fost consemnat într-un “Acord privitor la modalităţile de evacuare şi transferare ale teritoriului”.

Ulterior, guvernele de la Bucureşti şi Sofia au dispus un schimb de populaţii între teritoriile României şi Bulgariei. Ca urmare, circa 110.000 de români din Cadrilater și sudul Dunării s-au mutat în România, iar din România au plecat 77.000 de bulgari.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...