20.4 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSpecialDNA, din nou la Primăria Iaşi. Procurorii verifică documente privind un proiect...

DNA, din nou la Primăria Iaşi. Procurorii verifică documente privind un proiect câștigat de UTI Grup

Procurorii DNA au verificat, marți, timp de șapte ore, mai multe documente de la Primăria Iași privind un proiect despre sistemul de management al traficului în oraș, implementat de municipalitate, relatează Mediafax

Licitația a fost câștigată de o asociere de firme condusă de UTI Grup.

Viceprimarul Mihai Chirica a declarat, miercuri, presei, că procurorii DNA Structura Centrală au venit, marți, la Primăria Iași, pentru a verifica o serie de documente privind un proiect despre sistemul de management al traficului, implementat în prezent de municipalitate. 

”Știți foarte bine că este în curs de elaborare, probabil, o cercetare penală pe câteva proiecte despre care am mai vorbit și în anii precedenți. Au venit să-și culeagă date despre proiectul cu sistemul de management al traficului. Își iau datele despre acest proiect și își văd mai departe de cercetarea penală. Nu avem niciun fel de informații asupra existenței unei infracțiuni, asupra faptului că se caută sau nu un anumit lucru”, a spus viceprimarul.

El a precizat că procurorii au stat șase-șapte ore la Primăria Iași, făcând copii după mai multe documente.

Citeşte şi: Primarul Gheorghe Nichita, în arest la domiciliu

Licitația privind proiectul pentru sistemul de management al traficului în Iași a fost câștigată în 2013 de către o asociere de firme condusă de UTI Grup și Information Business Consulting, primăria urmând să achite în total aproximativ 70 de milioane de lei.

Conform reprezentanților municipalității, proiectul urmează să fie finalizat în următoarele patru luni, iar după implementare, traficul se va fluentiza prin reducerea timpului de staționare a autovehiculelor la traversarea intersecțiilor și creșterea vitezei de deplasare.

Primarul Iașiului, Gheorghe Nichita (PSD), este cercetat în arest la domiciliu, în dosarul în care este cercetat pentru că ar fi apelat la angajaţii Poliţiei Locale pentru a-şi urmări fosta iubită. În acelaşi dosar sunt cercetaţi, sub control judiciar, Liviu Hliboceanu, şeful Poliţiei Locale Iaşi, şi Ștefan Avîrvarei, șef serviciu în aceeaşi instituţie.

Gheorghe Nichita este suspectat în acest dosar că îi folosea pe angajații Poliției Locale Iaşi, instituție subordonată primăriei, să supravegheze anumite persoane, iar directorul Poliției Locale îl ținea la curent cu toate detaliile legate de persoanele urmărite.

Cele mai citite

Dezvăluire șocantă făcută de actrița Tily Niculae, actrița din „La Bloc”

Tily Niculae, cunoscută pentru rolul ei din serialul „La Bloc”, a făcut o dezvăluire tulburătoare, relatând că fiica ei a suferit un accident vascular...

Copil în vârstă de patru ani, snopit în bătaie de un vecin. Micuțul a ajuns în stare gravă la spital

Un copil de patru ani, din municipiul Adjud, a ajuns la spital în stare gravă, marţi, după ce a fost bătut de un bărbat...

Autoturism de lux dispărut din Germania, găsit de polițiștii de frontieră în Portul Constanța

Un autoturism de lux, dispărut din Germania, a fost identificat de polițiștii de frontieră în Portul Constanța, fiind pregătit pentru export către Georgia. Vehiculul,...
Ultima oră
Pe aceeași temă