Purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, susţine că preşedintele ucrainean Petro Poroşenko şi cel rus Vladimir Putin au purtat, miercuri, o discuţie telefonică despre modalităţile de ieşire din criză în Ucraina, informează Mediafax.
Cei doi preşedinţi au discutat "despre criza militară şi umanitară din Ucraina. Liderii au schimbat opinii despre prioritatea acordată încetării vărsării de sânge în sud-estul ţării", a anunţat Peskov, citat de agenţiile de presă ruseşti.
"Punctele de vedere ale celor doi preşedinţi privind mijloacele de ieşire din această criză gravă corespund în mare parte", a mai afirmat el.