Directorul Spitalului CFR 2, Constantin Tănase, a fost demis, vineri, de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, au declarat pentru NewsIn surse din minister.
Alte trei femei, în afara celor două internate în comă la Spitalul Universitar, sunt intubate, în stare gravă, la alte unităţi sanitare din Bucureşti, toate fiind infectate cu stafilococul auriu după ce au fost la secţia ginecologie a Spitalului CFR 2, au declarat pentru NewsIn surse medicale.
Două paciente au fost transferate în comă, în noaptea de marţi spre miercuri, de la CFR 2 la Spitalul Universitar din Capitală. „Cele două paciente, în vârstă de 35, respectiv 36 de ani, au fost transferate în noaptea de marţi spre miercuri de la Spitalul CFR 2 la Spitalul Universitar în stare foarte gravă, fiind internate de la bun început la secţia de Terapie Intensivă, unde se află şi acum. Colegii noştri fac tot posibilul din punct de vedere medical, cele două paciente sunt asistate respirator, primesc medicaţie complexă pentru infecţie, iar prognosticul este rezervat”, a declarat pentru NewsIn purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar din Capitală, Bogdan Popescu.
La Spitalul CFR 2 din Capitală, de unde două paciente au fost transferate în comă la Spitalul Universitar, este în desfăşurare a anchetă Ministerului Sănătăţii pentru a stabili dacă infecţia care a cauzat starea femeilor a fost contractată în această unitate, au declarat reprezentanţii spitalului.
Directorul spitalului CFR 2, Constantin Tănase, a fost demis, vineri, de ministrul Transporturilor Radu Berceanu.
„Ancheta a fost declanşată joi noaptea în comun de Ministerul Sănătăţii şi spital. Aşteptăm raportul anchetei pentru a vedea dacă de la noi a pornit problema sau este de altă natură. Secţiile nu au fost închise, a fost închis doar blocul operator de la ginecologie”, a declarat pentru NewsIn purtătorul de cuvânt al spitalului, Cristian Codreanu.
Prim-solista Teatrului Naţional de Operetă, Amelia Antoniu, în vârstă de 36 de ani, este internată la Spitalul Universitar din Capitală în comă profundă, în urma unui infecţii care ar fi fost contractată în spitalul CFR 2 unde solista a suferit o intervenţie chirurgicală. Complicaţiile care au dus la comă au apărut în urma unei intervenţii chirurgicale minore, de cauterizare a unei răni pe colul uterin, iar familia artistei spune că starea acesteia a fost cauzată de o infecţie contractată în spital. La Spitalul Universitar se mai află internată o altă pacientă în comă, care a fost iniţial tot la spitalul CFR 2.