Razboiul declansat de catre liderii sindicatului Solidaritatea impotriva administratiei Mittal Steel Galati pentru recuperarea sumei de 2 miliarde de lei vechi, reprezentand valoarea cotizatiilor membrilor de sindicat care n-au fost virate timp de cativa ani in contul sindicatului, a intrat intr-o noua etapa. Liderul sindicatului Solidaritatea, Gheorghe Tiber, sustine ca a depus marti, la Parchetul de pe langa Judecatoria Galati, o plangere penala impotriva senior managerului Mittal Steel Galati, Ionel Bors, pe care-l acuza de deturnare de fonduri, abuz in serviciu si nepunerea in practica a unei hotarari judecatoresti.
„Am depus plangere deoarece Mittal Steel Galati refuza sa puna in aplicare hotararea definitiva si irevocabila prin care combinatul era obligat sa vireze in contul sindicatului peste 2 miliarde de lei vechi, reprezentand contravaloarea cotizatiilor pentru membrii nostri de sindicat datorate pentru o anumita perioada de timp”, sustine Gheorghe Tiber. Presedintele sindicatului Solidaritatea afirma ca daca procurorii nu le vor face dreptate, sindicalistii vor face plangere la Parchetul General. Liderul sindicatului Solidaritatea mai sustine ca sindicalistii vor organiza si ample actiuni de protest la nivel local. Referitor la plangerea facuta de sindicatul Solidaritatea impotriva senior managerului Mittal Steel Galati, Ionel Bors, administratia combinatului a refuzat sa comenteze pe tema acestui subiect. Ramane de vazut daca plangerea penala depusa de sindicatul Solidaritatea este intemeiata, respectiv daca Ionel Bors este vinovat pentru nepunerea in practica a unei hotarari judecatoresti, si daca procurorii le vor da castig de cauza sindicalistilor.