21.1 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialDirectorul general al Transelectrica a fost înlocuit din funcţie

Directorul general al Transelectrica a fost înlocuit din funcţie

Directorul general al Transelectrica (TEL), Stelian Gal, a fost înlocuit din funcţie de Ministerul Economiei, principalul acţionar al operatorului sistemului naţional de transport al energiei, relatează Mediafax.

Gal a fost înlocuit cu şeful filialei Teletrans, Horia Hăhăianu, se arată într-un comunicat de presă. Fostul director general va rămâne în companie până în luna septembrie, când se va pensiona.

Stelian Gal a fost numit în funcţie în noiembrie 2010. El a mai ocupat funcţia de director general al TEL în perioada 2005 – 2009.

Hăhăian a fost director general la Teletrans, filială a Transelectrica. Compania asigură servicii de comunicaţii şi IT pentru administrarea reţelelor electrice.

Transelectrica este controlată de Ministerul Economiei, care deţine 73,68% din capital. Fondul Proprietatea are o participaţie de 13,49%.

 

Cele mai citite

Primăria București organizează o licitație pentru un împrumut de 69,6 milioane lei

ING Bank România, BRD - Groupe Societe Generale, UniCredit Bank România și Raiffeisen Bank România participă la licitația organizată de Primăria Municipiului București (PMB)...

Șapte mașini lovite de o șoferiță pe o stradă din municipiul Focșani

O șoferiță din Vrancea a lovit șapte autoturisme parcate regulamentar pe o stradă din municipiul Focșani. „La data de 28.09.2024, în jurul orei 15.20, o...

Atac masiv cu drone al Ucrainei pe teritoriul Rusiei: 125 de drone distruse, daune în mai multe regiuni

În noaptea de 28 spre 29 septembrie, Ucraina a lansat un atac de amploare cu drone pe teritoriul Rusiei, provocând daune în mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă