Desi ar trebui sa fie o institutie reprezentativa pentru municipiu, Centrul Cultural Mangalia are ca principale obiecte de activitate gazduirea intalnirilor de partid si a unor cursuri organizate de diferiti profesori din oras. In schimb, spectacolele artistice, piesele de teatru, expozitiile sau lansarile de carte sunt aproape inexistente.
Cu toate ca era la curent cu lancezeala institutiei, Comisia de cultura care coordoneaza activitatea acesteia nu a luat nici o masura, preferand sa lase lucrurile asa cum sunt.
Membrii comisiei s-au dezmeticit abia cand directorul Centrului Cultural, Viorel Chiurtu, le-a inmanat lista tarifelor pe care vrea sa le perceapa persoanelor care vor sa inchirieze spatiile acestuia. Sumele cerute sunt mult prea mari si nu se justifica, mai cu seama ca este vorba despre o institutie de cultura la care trebuie sa aiba acces orice cetatean al orasului.
Taxe astronomice
Mai precis, directorul cere pentru ocuparea salii de spectacol nici mai mult, nici mai putin decat 8 milioane lei pentru fiecare reprezentatie, in conditiile in care protagonisti sunt copii de gradinita si elevi! De asemenea, sala de balet poate fi inchiriata contra sumei de 100.000/ora, iar foaierul cu 150.000 lei/ora. In plus, beneficiarii sunt taxati cu 1 milion lei pentru folosirea instalatiei de sunet si cu 500.000 lei pentru cea de lumini. Propunerea conducerii centrului a fost catalogata de catre consilieri aberanta, motiv pentru care acestia au stabilit alte sume mult mai accesibile. Astfel, agentii economici si formatiunile politice trebuie sa plateasca pentru sala de spectacole 2 milioane lei/2 ore, iar organizatiile nonprofit, 500.000 lei/ora. In schimb, toti copiii din oras, indiferent de varsta, vor avea acces gratuit. Pentru ca activitatea centrului sa fie revigorata, in scurt timp vor fi luate mai multe masuri. Pe de o parte, copiii vor fi incurajati sa se inscrie la cercurile de balet, teatru etc. organizate aici, urmand ca activitatile sportive sa se desfasoare in salile special amenajate din oras.
Pe de alta parte, se doreste infiintarea unui cor de copii „Callatis junior”, format din 40 de interpreti, al caror repertoriu sa contina toate genurile muzicale. In acelasi timp, activitatea conducerii va fi atent monitorizata. Daca se va constata ca lipsa de interes este aceeasi, actualul director va fi trecut pe linie moarta, pentru ocuparea locului ramas vacant urmand sa se organizeze concurs.