Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat marţi revocarea din funcţii a directorilor RATB – Viorel Popescu – şi RADET – Mihai Becheanu. Consilierii PDL s-au retras din şedinţă, acuzând majoritatea USL că şi-a subordonat politic aceste două companii, scrie HotNews.ro.
Din CA al RATB, majoritatea USL a propus revocarea următorilor membri: Nicoleta Ciufudean, Stancu Sotie, Gabriel Vlad şi Viorel Popescu (direcotrul RATB). Din CA al RADET au fost revocati Mihai Becheanu (directorul RADET), Stelica Constantin, Maria Albani şi Dragoş Zahia. Pierzîndu-şi funcţiile de membri ai CA, îşi pierd automat şi calitatea de directori.
De asemenea, consilierii PDL s-au arătat deranjaţi de faptul că viceprimarul Marcel Nicolaescu a declarat în şedinţa de consiliu că „RADET este subordonat PNL” şi că nu au reprezentanţi în 5 dintre cele mai importante comisii de specialitatea ale CGMB, printre care Buget, Juridic, Urbanism şi Transporturi. Ulterior, Marcel Nicolaescu a declarat că a făcut o greşeală de exprimare şi că a vrut să spună că RADET este în atribuţiile sale, competenţa fiindu-i delegată de Primarul General al Capitalei.
„În mandatul trecut (n.red. – când majoritatea din CGMB era deţinută de PDL) fiecare partid politic a avut reprezentanţi în toate comisiile de specialitate în funcţie de reprezentativitatea în CGMB. Ne rezervăm dreptul de a ataca în instanţă hotărârile de Consiliu prin care s-au nominalizat membrii acestor comisii care nu au reprezentanţi PDL”, a declarat Mircea Raicu, consilier PDL.