Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cum au vrut niște tineri din Sălaj să răstoarne Guvernul Petru Groza

Satul Văleni este cel mai răsfirat sat din judeţul Sălaj. A luat fiinţă după 1945, când, de frica regimului comunist, sătenii din Cristolţ s-au refugiat între dealurile Văleniului. Tot în Văleni a apărut în 1947 un grup de rezistenţă anticomunistă condus de legionarul Leon Abăcioaiei, venit din Moldova. Membrii grupului îşi dădeau întâlnire în secret în păduri, acolo unde şi făceau instrucţie armată cu gândul că se pot opune comuniştilor.

Share

Eduard Farcas 0 comentarii

Actualizat: 02.07.2015 - 23:29

 

Satul Văleni este cel mai răsfirat sat din judeţul Sălaj. A luat fiinţă după 1945, când, de frica regimului comunist, sătenii din Cristolţ s-au refugiat între dealurile Văleniului. Tot în Văleni a apărut în 1947 un grup de rezistenţă anticomunistă condus de legionarul Leon Abăcioaiei, venit din Moldova. Membrii grupului îşi dădeau întâlnire în secret în păduri, acolo unde şi făceau instrucţie armată cu gândul că se pot opune comuniştilor.

Grupul era format din 32 de persoane. Nu toți cei care făceau parte din acest grup simpatizau cu legionarii. Unii erau adepții PNȚ sau PNL, iar singurul motiv pentru care i s-au alăturat lui Abăcioaiei a fost faptul că aveau ocazia să lupte împotriva comunismului. “Abăcioaiei stătea pe unde apuca, noi ne dădeam întâlnire în pădure şi ştiam fiecare când trebuie să ne vedem”, spune Iulian Petrean din Văleni, de 85 de ani, unul din cei trei supravieţuitori ai grupului de rezistenţă.

Au aşteptat americanii, dar au venit rușii

Scopul grupului de la Văleni era să-i alunge pe comunişti din comuna Cristolţ. Vroiau să pună mâna pe maşinile de scris din Primărie şi să realizeze un manifest al oamenilor liberi. Aveau în plan o acţiune comună cu americanii pe care îi aşteptau să vină cu avioane ca să îi apere. Însă cei din grup au încăput pe mâinile Securităţii. “Noi aşteptam americanii să vină să ne apere de Securitate. Nu a fost aşa. Noaptea au venit securiștii peste noi. Eram speriaţi. Ne-au bătut sub privirile celorlalţi din familie”, povesteşte Iulian Petrean.

Cei trei supravieţuitori din grupul de la Văleni sunt Iulian Petrean, Simeon Băbănaş şi Ioan Pop. “Era o noapte de toamnă. Dormeam. Am auzit zgomote la poartă, dar nu le-am dat importanţă prea mare. Ştiam că odată şi odată vom fi prinşi, dar nu ne era frică. Probabil cineva ne-a pârât. Au intrat peste mine în casă. M-au bătut până nu am mai ştiut de mine. Familia era disperată. M-au scos din casă şi m-au dus să mă închidă. Am avut apoi proces. M-au dus prin multe închisori; la Sighet, Gherla, Cluj, peste tot am fost închis. Apoi am fost dus la Canal. A fost groaznic. Din noaptea când m-au luat din somn, familia nu a mai ştiut nimic de mine”, spune Petrean.

Condamnări grele pentru activitate anticomunistă

Nici unul din cei 32 de opozanţi ai comunismului din Văleni nu a fost iertat. Pentru fiecare întâlnire secretă la care au participat au primit câte un an de închisoare. Zece întâlniri, zece ani. Povestea celor 32 de luptători există în arhivele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Dosarul lor arată că în luna februarie a anului 1949, Leon Abăcioaiei, zis Bădia, i-a predat acuzatului Aurel Moş un pistol pe care intenţiona să-l dea la reparat. Acest pistol a rămas mai multe zile în păstrarea lui Aurel Moş, până când a fost ridicat de Abăcioaiei.

A doua persoană din dosar este Vasile Unguraş. El a fost recrutat în organizaţia “F.D.C. Dobrocina” din Solona, judeţul Sălaj, de către acuzatul Aurel Moş. Vasile Unguraș a participat la şedinţele grupului celor 32 din luna septembrie 1948, organizate pe Coasta Rugului. Despre Vasile Unguraș, în dosarul Securităţii se scrie că Abăcioaiei l-a educat şi l-a instruit în spirit legionar. Vasile Unguraș şi-a recunoscut faptele în faţa Tribunalului Militar din Cluj.

Comuniştii susţineau că unii dintre membrii grupului de rezistență ar fi deţinut explozibili şi muniţie, însă fără dovezi. Alte nume pomenite sunt Alexandru Lupşa, Grigore Muntean, Pavel Rablo, Augustin Colţa, Traian Lupuţan, Crăciunaș Ruc, Ioan David, Pavel Hârdo, Ostache Dângă, Dănilă Petrean, Ioan Pop (supravieţuitor), Ioan Pătrean, Ioan Toma, Ioan Pop, Victor Pop, Teodor Ilieş, Iulian Petrean (supravieţuitor), Ioan Rus, Zaharia Ilieş, Andrei Dângă, Leon Pop, Simeon Băbănaş (supravieţuitor), Vasile Turdeanu, Augustin Moş, Nicolae David, Vasile Torsin. Toţi au fost condamnaţi la ani grei de închisoare.

Comuniștii le-au distrus toată viața

Toţi membrii grupului aveau, în 1949, când au fost condamnaţi, vârste între 17 ani şi 25 de ani. În 11 noiembrie 1949, Tribunalul Cluj, secţia I A - compusă din preşedinte colonel magistrat Dr. Vasile Vlasu, maior magistrat Oprea Bonescu şi cu membrii căpitani Gheorghe Ghiţu, Gavril Băieșiu şi Ioan Cameniţi - i-a condamnat pe cei 32 de opozanţi ai comunismului la ani grei de închisoare. După Revoluţia din 1989, pe 21 august 1990, Ostache Dângă obţinea din partea autorităţilor ca 5 ani şi 2 luni de închisoare să-i fie recunoscuţi drept vechime în muncă.

Libertatea cu orice preț

Iulian Petrean are acum 98 de ani. Locuiește pe un deal din Văleni. Nu are vecini și nici nu simte nevoia, pentru că regimul comunist l-a făcut, după cum spune chiar el, să fie “străin în satul său”. Au trecut doar câteva luni de când i-a murit și soția. Singurul sprijin îl primește acum de la fiica sa. Mai are un baiat, care e “plecat la oraș”. Iulian Petrean a fost în rezistența anticomunistă din Văleni din august 1947 până în martie 1948. Din dosarul aflat la CNSAS reiese că Iulian Petrean a recunoscut totul la primele cercetări ale Securității. “Am fost arestat în 1949. M-au arestat pentru că am fost contra partidului comuniștilor. Am fost în organizația subversivă. Aveam 20 de ani. La 19 ani am intrat în organizație. Eram 32 de membri, din Cristolț, Solona și Văleni. Toți eram tineri. Ne întâlneam în pădure și făceam adunare. Ne duceam de acasă, nu am stat în pădure propriu-zis. Nu știa nimeni de noi. Aveam un student din Moldova care era șeful nostru. Era anul trei la Conservator. L-au prins la Cluj. L-au împușcat în picior și l-au prins. Avea la el toate actele grupului și de acolo s-a descoperit tot. Avea tot ce s-a discutat acolo la ședințe”, spune Iulian Petrean.

“M-au dus prima dată la Oradea și acolo am fost întrebat ce am făcut. L-au bătut pe unul de l-au înnegrit tot. Ne-au spus că dacă nu recunoaștem, o să ajungem ca el. Am primit cinci ani. Am fost închis la Oradea, Cluj, Gherla și apoi m-au dus la muncă la Canal. Pe comuniști nu i-a tratat nimeni așa cum ne-au tratat ei pe noi! Lucram pe șantier la Canal. Ciopleam piatra. Aveam un brigadier care ne conducea și a venit seara la noi în colonie și ne-a spus că trebe să mergem în jos de pod după piatră. Noi puneam piatra și o ciopleam. Eu când m-am dus, am uitat ca nu trebe să mă duc din sus de pod. Și m-am dus. Am auzit că a strigat unul. Ăla era cu pușca. Aveam pancarda scrisă acolo pericol de pușcare fără somație. Am căzut jos. M-a salvat Dumnezeu, că nu stătea nimeni de vorbă cu noi. La Gherla am mâncat grăunțe de la porci, că nu aveam ce mânca. La Canal măcar aveam ce mânca. Cu porția. Dar aveam. Dar și la Canal era așa, dacă nu scoteai pământ, nu îți dădea pâine. Dacă lucrai, măcar mâncai pâine. După ce am ajuns acasă, în fiecare zi trebuia să merg la poliție să mă vadă că sunt aici. Copilul îmi reproșează cele făcute. A mers în armată și l-a băgat la mină, pentru că îl acuzau de cele făcute de mine. Nu a putut face nici școală, că nu l-au lăsat. Comuniștii distrug familia, așa cum au distrus-o și pe a mea. Nici să mă angajez nu am putut, eram străin în satul meu. Până aș închide ochii tot aș lupta împotriva lor. Nu poți să judeci comunismul câte prostii și câte au făcut cu mine. Le era frică comuniștilor de noi, opozanții, de aceea au făcut așa”, spune Iulian Petrean.

Simeon Băbănaș trăiește cu frica în sân 

Lui Simeon Băbănaș îi este teamă și acum să vorbească. El locuiește împreună cu soția și cu fiul său. Casa lui este foarte aproape de pădurea unde se întâlnea grupul de rezistență. Trăiește de pe o zi pe alta. Nu prea are încredere să vorbească cu nimeni despre cele petrecute atunci. Trauma lui este vie. Soția lui, care cunoaște toată povestea, îl completează unde Simeon Băbănaș face pauze lungi. El spune că era necesar să se revolte împotriva comuniștilor veniți să le ia casa, masa și ograda. Băbănaș a fost atras în organizația opozantă de catre Ioan Pop, zis Mâțu. “Eu am fost copil tânăr și am umblat cu ei (n.r. - grupul de opozanți). Aveam 17 ani. Ne temeam de comuniști. Au venit securiști de la Dej și ne-au legat deolaltă pe mine și pe unchiul meu. Ne-a turnat cineva. Pe unchiul l-a bătut și a și murit acolo, la Dej. Eu am fost închis trei ani și jumătate la Poarta Albă, dar numai trei ani am avut condamnare. Ne-au spus la Canal că dacă muncim ni se pun trei zile în loc de două, dar a fost exact invers. Ne-au băgat în niște beciuri mari, fără paturi, acolo am dormit. Nu mai știa nimeni de noi”, își aduce aminte sumar Simeon Băbănaș.

Ioan Pop a fost urmărit constant de Securitate

Ioan Pop, zis și Ioan al Unachii, spune că nu regretă ce a făcut, deși a stat și el atât în “temniță”, cât și la Canal. Acum locuiește cu soția în apropiere de centrul satului Cristolț. Îl vizitează saptamânal și fiul său din Zalău. Ioan Pop a acceptat să facă parte din Rezistență în toamna lui 1947. ”Am stat la Canal trei ani și jumătate și unul la Gherla, Cluj, Oradea și în Jibou. Am fost condamnat politic pentru că am vrut să răsturnăm guvernul Petru Groza și pe Gheorghiu-Dej. Dacă ne organizam mai mulți, ne-am gândit că om sparge guvernul, că o să vină altul mai bun. Vroiam să mergem la București, dar nu ne-a reușit. Ne împușcau pe toți dacă ajungeam la București. A venit într-o noapte Securitatea și toată comuna au înconjurat-o. Așa ne-au prins. Nu îmi pare rău pentru că am vrut să facem ceva pentru popor. După ce am venit acasă, tot eram chemat la poliție. Tot urmărit am fost până la Revoluție. Tot venea Securitatea aici și ne spiona. Mergeau la primărie, prin sat. Aveau oamenii lor, ne urmăreau pe ascuns. Ne era teamă tot timpul. E normal după ce am fost torturat atâta vreme de ei. Lucram la normă și mâncare aveam doar de formă. Să le dea Dumnezeu ei să ajungă acolo... Ei încă sunt domni și noi am suferit”, spune Ioan Pop.   

Argument

Rezistența anticomunistă din România a implicat zeci de mii de oameni. Mulți dintre cei implicați direct sau care au sprijinit grupurile de luptători anticomuniști au trecut prin temnițele bolșevice. Un episod mai puțin cunoscut este cel al grupului de luptători din Văleni, Sălaj. Liderul acestui grup a fost un student legionar. Acesta a fost exponentul unei grupări fasciste, care a promovat de la bun început asasinatul ca mijloc de luptă politică. Mișcarea Legionară a fost, în esența ei, la fel de rea ca și comunismul, iar unii dintre cei mai siniștri torționari din temnițele comuniste au fost recrutați tocmai dintre deținuții legionari. Bestialitatea legionarului Țurcanu, autorul sinistrului Experiment Pitești, este bine cunoscută. De aceea, acest articol nu face nicidecum apologia totalitarismului legionar, ci dorește doar să relateze niște fapte, care au avut loc în perioada tulbure de la finalul anilor 1940. 

Citește totul despre:

Comentarii