12.7 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăSportFormula 1Orașe mici, afaceri mari. Cum dispar banii publici

Orașe mici, afaceri mari. Cum dispar banii publici

Primăria din Săcele a încercat să cumpere de la un consilier județean al PSD o clădire care a fost evaluată la un preț de trei ori mai mare decât cel real.

Chiar și bugetele publice de mici dimensiuni ale orașelor cu o populație sub 30.000 de locuitori pot fi o sursă bună de îmbogățire pentru potentanții locali. Un astfel de exemplu este Săcele, o localitate din apropierea Brașovului. Primăria și-a propus să deschidă un club de afaceri și au considerat că cel mai potrivit imobil pentru această inițitivă este o ruină supraevaluată care aparținuse firmelor unui consilier județean.

Prin urmare, primarul liberal din Săcele, Radu Nistor, a început în 2011 o negociere directă pentru a cumpăra o clădire care aparținuse consilierului județean PSD Constantin Zavarache, suma de pornire fiind de 950.000 de lei. Cu numai un an înainte, acesta din urmă se declarase nemulțumit tocmai de faptul de autoritățile din Săcele care nu le asigură localnicilor un spațiu de recreere. “Practic, o mare parte dintre cei veniți să administreze orașul au fost interesați doar să își însușească terenurile și pădurile localității. Din această cauză, acum, nu există nici măcar un cinematograf, o casă de cultură, o locație pentru tineri, nu există nimic care să atragă tineretul”, afirma politicianul în 2010. Declarațiile lui de fapt nu veneau din grija față de comunitate, ci ascundeau un interes cât se poate de clar: cumpărarea de către autorități a unei ruine care îi aparținea pentru a o transforma în Casă de Cultura.

Reacționând rapid la critica lui Constantin Zavarache, Primăria a decis că imobilulul potrivit pentru un club de afaceri este o clădire ce se aflase în proprietatea Electroprecizia, o firmă unde liderul PSD este acționar majoritar este chiar Constantin Zavarache. Totuși, tranzacția nu urma să se facă direct. Constantin Zavarache a trecut imobilul pe numele unei alte societăți din Dâmbovița, controlată tot de el. În declarația de avere a consilierului județean, apare o datorie pe care firm Rikami, cea care practic are în posesie ruina în acte, o are către politician, în valoare de trei sute de mii de lei. Adică exact prețul cu care Electroprecizia a înstrăinat în acte imobilul unde urma să se amenajeje clubul de afaceri.

“E posibil să fie incompatibilitate, dar nu știu”

De altfel, negocierile pentru cumpărarea imobilului au fost purtate chiar de către Constantin Zavarache și primarul Radu Nistor, după cum au recunoscut cei doi pentru România Liberă. Din dorința de a face un bine orașului, au început discuția de la suma de 950.000 de lei, fără TVA, preț cerut de politician. Practic de trei ori mai mult decât suma la care șeful PSD a susținut că înstrăinase clădirea. Expertiza prin care s-a ajuns la acest preț de o firmă de casă a Primăriei Săcele, cea care face aproape toate evaluările pe care edilii locali aruncă bani publici.

Negocierile, potrivit procesului verbal întocmit de Consiliul Local, au decurs conform unei schițe de-a lui Caragiale. Primăria a anunțat prima dată că nu poate oferi decât 900.000 de lei. Cu toate acestea, Constantian Zavarache a coborât suma pe care a solicitat-o la doar opt sute cincizeci de mii. După mai multe runde de negociere, s-a stabilit ca suma finală de achiziție a clădirii să fie de 530 de mii de lei. Totul a fost perfecționat și semnat de mai mulți consilieri și directori din Primărie.

Totuși, tranzacția nu a mai fost dusă până la capăt. Primarul Radu Nistor a declarat pentru România liberă că a discutat direct cu șeful PSD, dar afacerea a fost blocată de unii consilieri locali care i s-au opus. Întrebat de noi dacă ar putea exista vreo incompatibilitate în aceste negocieri, Radu Nistor a răspuns doar că „e posibil să fie ceva prin legea aia 161, dar nu știu”.

La rândul său, consilierul județean PSD Constantin Zavarache a precizat că totul a fost făcut pentru binele localnicilor, nu pentru profitul lui „ Eu am purtat negocierile și nu văd care este problema . Totul era pentru binele orașului, deoarece vorbim de un municipiu care nu are o casă de cultură. Prețul nu a fost făcut de mine ci de un evlauator cu patalama la mână”.

În cele din urmă, Primăria Săcele a decis să renunţe la cumpărarea imobilului pentru care a negociat cu un consilier județean şi a accesat fonduri europene pentru modernizarea unui fost liceu din localitate care va deveni centrul european de afaceri din localitate.

Monopol la bugetul local

Dar aceasta nu este singura afacere controversată, prin care s-a încercat păgubirea bugetului public din Săcele. Potrivit unui document al Primăriei, în anul 2012 ar fi trebuit să se execute 27 de lucrări cu plata direct din bugetul local, fără credite bugetare. Dintre acestea, nu mai puţin de 24 au fost câştigate de o singură firmă, Cibin SRL. Societatea aparţine unui om de afaceri local foarte apropiat de liderii PSD. De altfel sediul PSD Săcele se află chiar în cladirea Cibin.

Mai mult, legăturile dintre primar, liderii PSD şi patronul Cibin pot fi identificate din modul cum a avut loc atribuirea banilor către o singură firmă care practic face cam de toate în Săcele. Salubrizarea, deratizarea, iluminatul public, dezinsecţia, asfaltarea, construcţiile, reparaţiile utilajelor şi maşinilor, plantatul de flori sunt lucrări la care doar specialiştii firmei Cibin se pricep, potrivit listei de atribuire a lucrărilor ublice. Practic din două milioane de lei pentru aceste lucrări, mai mult de un milion nouă sute de mii au mers către Cibin SRL.

Primarul Radu Nistor a explicat că din ce ştie el societatea în cauză are un contract de patru ani pentru salubrizare şi deszăpezire, dar este posibil să mai aibă şi alte lucrări. “Cibin a câştigat o licitaţie pentru salubrizare pe o perioadă de patru ani şi de aici mai poate avea alte contracte ca deszăpezirea. Noi suntem mulţumiţi pentru că în cartiere deja strâng gunoaiele selectiv”, a afirmat edilul.

Te opui, pleci

Unul dintre cei care s-au opus risipirii banului public pentru un club de afaceri realizat în clădirea liderului PSD din Săcele, a fost Cristian Panait, consilier local din același partid şi fost candidat la Primărie. Acesta a ridicat problema achiziției în Consiliului Local şi a reuşit să stopeze cumpărarea ruinei supraevaluate. Numai că gestul lui de a nu fi de acord cu Constantin Zavarache, şeful direct de la partid, l-a costat funcţia de consilier şi statutul de membru PSD. Cristian Panait a acţionat în judecată atît PSD, care l-a exclus din partid fără să îl anunţe sau să respecte procedura, cît şi Consiliul Local Săcele, care, pe baza unui document îndoielnic transmis de PSD, a luat hotărîrea de a-l „debarca“ pe consilier.
Acesta din urmă a primit sentinţe favorabile în ambele speţe. Magistrații din Brașov au constatat că politicianul a reclamat situaţia la Tribunalul de Arbitraj al PSD şi a cerut şi explicaţii din partea partidului său pentru excludere, dar nu a primit nici un răspuns. Mai mult, se pare că hotărîrea de excludere din partid, document pe baza căruia Consiliul Local Săcele a propus „debarcarea“ lui Cristian Panait, nu are semnătura în original a preşedintelui filialei, Constantin Niţă, ci este, de fapt, o ştampilă. Cu toate acestea, CL Săcele a votat excluderea.

Pe baza acestor constatări, judecătorii au decis că hotărîrea Consiliului Local de a-i lua mandatul membrului său este ilegală. Dar, în ciuda acestei decizii, deși a fost repus de justiţie în funcţia de consilier local, PSD îi pregăteşte o nouă excludere cu numai cinci luni înainte de alegeri.

Cristian Panait afirmă că toate acestea i se trag ne-a declarat că de când a fost exclus din PSD nu mai reuşeşte să vadă cum se cheltuieşte exact banul public, deși sumele sunt relativ totuși mici pentru că nu prea se fac altfel de lucrări. “Am înţeles că acum vor să mai înfiinţeze câteva firme tot ale lor pentru că deja a început să bată la ochi şi lumea să întrebe. Practic cam tot ce se face în Săcele se face de Cibin. Vorbim de sume mici pentru că nu au de unde mai mult. În Săcele nu s-au mai făcut asfaltări de zeci de ani decât poate plombat ceva gropi sau de la cei cu apa şi canalul“, a precizat consilierul local.

Şeful PSD Săcele Constantin Zavarache susține că de fapt el este victima consilierului local, care s-a răzbunat și vrea să îşi facă campanie electorală pe seama numelui lui.

Cele mai citite

Ciucă și Ciolacu caută alt candidat pentru Primăria Capitalei, în locul lui Cîrstoiu

Liderii PNL și PSD, în frunte cu Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, sunt reuniți la Palatul Victoria, unde caută un alt candidat la Primăria...

Ana Blandiana a lucrat pe șantier, ca ucenic de zidar

Cunoscuta poetă Ana Blandiana a rememorat câteva momente complicate din biografia ei, mărturisind și că, într-o anumită perioadă, a lucrat pe șantier, ca ucenic...

Patru din zece români consumă alimente pe bază de plante (studiu)

Aproape o treime dintre români (31%) consumă carne zilnic, în timp ce patru din zece persoane (39%) se orientează spre alternative pe bază de...
Ultima oră
Pe aceeași temă