Elena Paun, in varsta de 63 de ani, din Constanta, este purtata pe drumuri de trei ani. Femeia doreste sa i se acorde drepturile pe Legea nr. 189/2000, pentru ca face parte dintre persoanele persecutate de catre regimurile instaurate in Romania cu incepere de la 6 septembrie 1940 pana la 6 martie 1945 din motive etnice. Umilinta si bataia de joc sunt doar cateva dintre tratamentele care i se aplica ori de cate ori paseste pragul unei institutii publice, unde omul de rand ar trebui sa fie tratat cu respectul cuvenit. Desi a prezentat Casei Judetene de Pensii din Constanta toate dovezile necesare pentru a primi "pensia de bulgari”, femeia a fost nevoita sa apeleze la instante pentru a i se face dreptate. Astfel, dosarul femeii ajunge la Curtea de Apel Constanta. Elena Paun a chemat in judecata la data de 15 decembrie 2003 Casa de Pensii, solicitand sa-i fie recunoscute drepturile pentru perioada 1 mai 1943-6 martie 1945.
Daca la Constanta femeii nu i s-a dat dreptate, la Bucuresti, Inalta Curte de Casatie si Justitie "admite recursul declarat de Elena Paun impotriva deciziei civile nr. 63/CA din 26 martie 2004 a Curtii de Apel Constanta, caseaza decizia atacata si in fond admite actiunea”. Astfel, este anulata hotararea nr. 13654 din 16 octombrie 2003 a Casei Judetene de Pensii Constanta, prin care o obliga sa-i recunoasca reclamantei drepturile. Mai mult, sora si fratele Elenei Paun, care locuiesc in alte judete, au obtinut acest drept si nimeni nu le-a contestat calitatea de beneficiari ai Legii 189/2000. Femeia sustine ca inclusiv functionarii de la ghiseele Casei de Pensii i-au sugerat sa dea institutia in judecata in momentul in care i-au vazut dosarul.
"Nu stiu incotro sa o mai apuc!”
Astazi, femeia isi va relua traseul obisnuit si va bate din nou la usile Casei Judetene de Pensii. Femeia sustine ca, in cele din urma, Casa de Pensii i-a dat o parte din drepturile banesti, dar nu suma cuvenita. Paun spune ca a primit suma de 12 milioane de lei, iar normal era sa obtina 30 milioane de lei. "Este o bataie de joc! Am acte prin care demonstrez ca mi se recunosc drepturile si, cu toate acestea, nu-mi pot obtine sumele cuvenite. Nu stiu incotro sa o mai apuc! Traiesc din pensia de urmas al sotului, de un milion si jumatate, si din cei 700.000 lei, bani care-mi sosesc pe Legea 189. Dar eu am de recuperat banii din urma. Ma voi trezi astazi dimineata la ora doua si ma voi aseza la cozile de la ghisee, sa apuc bon pentru a intra iarasi in audienta la conducerea Casei Judetene de Pensii. Ce sa fac? Nu ma descurc cu banii, ca daca nu aveam aceste neajunsuri poate renuntam! Au fost zile cand am stat si la sapte cozi”, a declarat femeia necajita.
Sistemul… prost
Elena Paun a facut in data de 30 august 2006 o alta adresa prin care solicita recalcularea indemnizatiei aferente perioadei cuprinse intre anii 2003 si, respectiv, 2006, conform legilor in vigoare. In situatia Elenei Paun sunt zeci de persoane. O data cu aceasta campanie de racalculare a pensiilor, ghiseele Casei Judetene de Pensii au fost luate cu asalt. Mizeria si saracia i-au determinat pe acesti oameni care au muncit o viata sa se grabeasca sa aduca dovezile ca au avut venituri mai mari decat era trecut in cartea de munca, in speranta obtinerii unei majorari de cateva sute de mii de lei. Oamenii se mai grabesc si din cauza sistemului prost, potrivit caruia azi este valabila o lege, iar maine apare un alt act normativ care anuleaza ce s-a emis cu o zi inainte.
Se imbolnavesc de nervi
Partea cea mai trista a acestor oameni care se judeca cu institutiile statului este ca se imbolnavesc de nervi, iar statul nici nu se uita la ei. Drumurile, timpul cheltuit, banii aruncati pe geam, toate aceste eforturi sunt in zadar in multe cazuri. Solutionarea dosarelor se face dupa multa vreme, unii dintre acesti batrani nemaiavand vreme sa se bucure de cei cativa lei obtinuti dupa ani de chin. De partea cealalta a ghiseelor, nici functionarii nu sunt prea bucurosi ca zi de zi au sute de pensionari nemultumiti, nervosi, disperati, care isi cer drepturile. Conducerea Casei Judetene de Pensii de la Constanta s-a plans, in mai multe randuri, de numarul mic de salariati, lipsa spatiului, dar, chiar si asa, drepturile oamenilor trebuie respectate.