27.2 C
București
duminică, 14 iulie 2024
AcasăSpecialDer Spiegel: Ministrul german al Muncii propune crearea Statelor Unite ale Europei,...

Der Spiegel: Ministrul german al Muncii propune crearea Statelor Unite ale Europei, ca soluţie pentru depăşirea crizei

Criza din zona euro poate fi depăşită numai dezvoltându-se uniunea politică a continentului, prin crearea unor ‘State Unite ale Europei’, a apreciat ministrul german al Muncii, Ursula von der Leyen, potrivit EFE, relatează Agerpres.

Obiectivul meu sunt Statele Unite ale Europei, urmând exemplul altor state federale precum Elveţia, Germania sau SUA’, afirmă ministrul german în declaraţii publicate astăzi de săptămânalul Der Spiegel.

Ursula von der Leyen a susţinut, săptămâna aceasta, cerinţa Finlandei ca ţările care apelează la fondul de salvare să garanteze creditele cu rezervele lor de aur şi se numără printre politicienii care au păreri diferite faţă de cele ale cancelarului federal, Angela Merkel, asupra acestui subiect, adaugă sursa citată.

O uniune politică ar permite unificarea chestiunilor importante în materie de politică financiară, fiscală şi economică, ‘profitându-se de avantajele mărimii Europei’, deoarece, pentru a face faţă concurenţei globale, nu este suficientă o monedă comună, consideră Ursula von der Leyen.

Ministrul german avertizează, totodată, împotriva unei dezmembrări a bătrânului continent, deoarece aceasta ar face să ‘se formeze diferite alianţe în Europa cu subsecventele pericole pentru piaţa internă comună şi cooperarea politică’.

Ursula von der Leyen, pe care presa germană o plasează printre cei mai serioşi candidaţi pentru a-i succeda Angelei Merkel, insistă ca ţările care apelează la fondul de salvare să garanteze creditele cu rezervele lor de aur sau industrii de stat.

Cunoscută drept ‘Supermama’, pentru cei şapte copii ai săi, trei cariere universitare şi o febrilă activitate politică, Ursula von der Leyen recunoaşte, totuşi, că poziţia sa nu se bucură de sprijinul majorităţii colegilor din cabinetul Merkel, faţă de deciziile căreia se supune din motive de ‘disciplină’.

‘Iniţiativa mea este serioasă, deşi este complicat de aplicat’, mai spune Ursula von der Leyen, care asigură că împărtăşeşte opinia Angelei Merkel potrivit căreia acordarea de credite ţărilor din zona euro aflate în criză trebuie să fie însoţită de condiţii riguroase.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă