6.3 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialDeputaţii au aprobat creşterea pragului maxim de deţinere la SIF-uri, de la...

Deputaţii au aprobat creşterea pragului maxim de deţinere la SIF-uri, de la 1% la 5% din acţiuni

Deputaţii au aprobat joi, în şedinţă de plen, cu 170 voturi „pentru” şi 63 de voturi „împotrivă”, proiectul legislativ pentru creşterea pragului maxim de deţinere la SIF-uri, de la 1% la 5% din totalul acţiunilor emise de fiecare societate de investiţii financiare, relatează Mediafax.

La şedinţă au fost prezenţi 247 de deputaţi, iar 11 s-au abţinut de la vot.

Legea urmează să fie transmisă spre promulgare preşedintelui Traian Băsescu, iar apoi va fi publicată în Monitorul Oficial.

Îîn timpul dezbaterilor, deputatul PSD Victor Neacşu a propus retrasmiterea proiectului iniţiativ către Comisia de buget, finanţe şi bănci pentru clarificări, însă propunerea sa a fost respinsă.
„În numele grupului nostru, sisizat de asociaţii ale brokerilor şi de reprezentanţi ai SIF-urilor, solicităm retrasmiterea la Comisie cu termen de două săptămâni pentru clarificarea unor aspecte”, a afirmat deputatul PSD.

Propunerea a fost respinsă cu 96 de voturi contra şi 44 de voturi pentru.

În ultimele trei săptămâni, proiectul a fost amânat de trei ori de la vot, deşi figura pe ordinea de zi, ceea ce a dus la variaţii ample ale cotaţiilor celor cinci societăţi, atât pe creştere, cât şi pe scădere.

După publicarea legii în MO, în termen de 60 de zile SIF-urile trebuie să convoace AGA pentru modificarea actelor constitutive pentru actualizarea noului prag, iar dacă acestea nu se vor întruni după trecerea celor 60 de zile statutele se vor considera modificate de drept, cu noua limită de deţinere. Condiţiile sunt prezentate în raportul Comisiei de buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor.

Investitorii de pe piaţa de capital aşteaptă deznodământul iniţiativei legislative pentru creşterea pragului de deţinere încă din vara anului 2009, când un grup de sena­tori şi deputaţi a lan­sat acest proiect de lege.

Iniţial, proiectul viza eliminarea pragului de deţinere, însă în cadrul comisiilor de specialitate din Senat iniţiativa a fost modificat prin creşterea limitei de la 1% la 5% din acţiuni. Motivul a fost că un prag de 5% este necesar pentru a evita preluarea ostilă a SIF-urilor şi chiar desfiinţarea lor.

Proiectul a fost aprobat în forma modificată de Senat în noiembrie 2009 şi transmis spre avizare la Camera Deputaţilor, instituţia decizională în acest caz.

Timp de doi ani iniţiativa nu a fost discutată de deputaţi, iar la începutul lunii noiembrie a acestui an a primit aviz favorabil în Comisia de buget, finanţe şi bănci.

Deşi iniţial, Guvernul a spus că nu susţine proiectul în forma care viza eliminarea pragului, după amendamentul privind creşterea la 5%, punctul de vedere al Executivului a fost favorabil.

Legislaţia pieţei de capital prevede în prezent că un investitor sau un grup de persoane care acţionează în mod concertat nu poate deţine mai mult de 1% din acţiunile unei societăţi de investiţii financiare. În cazul depăşirii acestui prag, respectivele persoane sunt obligate să vândă deţinerile care depăşesc 1% în termen de trei luni.

Totuşi, aceste prevederi nu au fost respectate de unii investitori, care au ajuns să deţină concertat pachete importante de acţiuni la SIF-uri, iar aceasta a dus la diverse procese între conducerile societăţilor de investiţii şi investitorii respectivi.

Printre aceştia se regăsesc „grupul Banca Transilvania”, care deţine aproape 14,8% din acţiunile SIF Banat-Crişana, dar şi omul de afaceri Cătălin Chelu, care deţinea prin mai multe firme şi persoane pachete importante de acţiuni. Chelu a început, însă, de anul trecut să vândă mare parte din acţiunile deţinute la SIF-uri şi s-a orientat spre titlurile altor companii listate.

Introducerea unui prag de deţinere la SIF-uri a fost aprobată în 1997 chiar de acţionarii societăţilor de investiţii financiare, când a fost fixată o limită de 0,1% din capitalul social. Pragul privind participaţia maximă a fost majorat în 2006 la 1%, printr-un amendament adoptat de Parlament la actul normativ care reglementează plafonul de deţinere.

Cele mai citite

Noile cerințe ale Legii nr. 249/2015 privind regimul ambalajelor și deșeurilor de ambalaje

Legea nr. 249/2015 reglementează gestionarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje în România, având ca scop prevenirea sau reducerea impactului acestora asupra mediului. De...

Votul din 1 Decembrie: O decizie crucială pentru stabilitatea financiară a României

Cum poate influența stabilitatea politică ratele la credite Românii cu credite bancare se confruntă cu noi presiuni financiare generate de incertitudinea politică. În contextul ultimelor...

Economia Turciei intră în recesiune, cu o contracție de 0,2% în trimestrul al treilea

Economia Turciei a înregistrat o scădere de 0,2% în trimestrul al treilea din 2024 comparativ cu trimestrul anterior, marcând astfel al doilea trimestru consecutiv...
Ultima oră
Pe aceeași temă