Ieri dupa-amiaza, o delegatie oficiala a Primariei Bayrampasa (sector al metropolei Istanbul) a fost primita la sediul Primariei Municipiului Constanta. Au fost prezenti edilul Constantei, primarul turc Huseyn Burge, viceprimarul Mustafa Demirkan, deputatul Resul Tosun, muftiul Muurat Iusuf, viceprimarul Gabriel Stan si seful serviciului Relatii Internationale, Liviu Tramudana. Primarul constantean a subliniat relatiile excelente dintre romanii, turcii si tatarii din municipiu, ei fiind reprezentati de doi consilieri in Consiliul Local. De asemenea a multumit delegatiei turce pentru programul “Infratire fara granite”, care prin masa si spectacolul oferite gratuit in seara de 19.10.2006 in Piata Ovidiu a incantat 2000 de constanteni. Primarul Huseyn Burge a evidentiat ospitalitatea edililor si cetatenilor constanteni: “Masa de Iftar oferita de noi este si un prilej de apropiere, un pod de colaborare intre primariile din Bayrampasa si Constanta, un prilej de strangere a relatiilor dintre Istanbul si Constanta”. Dl deputat Tosun a felicitat edilii pentru modul cum arata Constanta si a multumit primariei pentru organizarea acestui eveniment, dorind continuarea acestei colaborari fructuoase: “Statele au granita, dar fratia nu cunoaste aceste hotare.” Primarul Burge l-a invitat pe viceprimarul Gabriel Stan, capitanul echipei de fotbal a primariei, impreuna cu echipa, sa sustina un meci la Istanbul, iar pe primarul vechiului Tomis la unele competitii sportive nautice.