O delegaţie a Asociaţiei Poporului Chinez de Prietenie cu Străinătatea (CPAFFC) şi a Asociaţiei Internaţionale Chineze de Prietenie între Oraşe (CIFCA) se va afla astăzi în comuna Cumpăna, cu începere de la ora 11.00.
Dintre subiectele ce vor fi abordate în cadrul acestei întrevederi amintim: posibilităţi de cooperare cu Asociaţia Comunelor din România şi cu Filiala Judeţeană Constanţa a A.Co.R., proiecte actuale şi viitoare, schimburi de experienţă între funcţionari publici din Republica Populară Chineză şi din România, probleme legate de protecţia mediului, nevoi de investiţii la nivel local, dar şi activităţi legislative ale A.Co.R.