Radu Paraschivescu, nascut pe 14 august 1960, prozator, traducator si redactor de carte l A tradus peste 50 de titluri din literatura anglo-saxona l Este autorul volumului de mare succes „Ghidul nesimtitului” si al volumului de povestiri „Bazar bizar” l S-a facut remarcat, de asemenea, prin incisivele sale comentarii privind fenomenul sportiv si mass-media l Volumul sau „Fanionul rosu” a fost considerat cea mai buna carte de comentariu sportiv a anului 2005.
Intrebari pentru oamenii de cultura
1. Considerati ca e oportun sa fie deconspirati si oamenii de cultura care au colaborat cu Securitatea?
2. Cum le veti mai recepta opera dupa aflarea adevarului?
Pagina noastra ramane deschisa tuturor punctelor de vedere. Au raspuns pana acum criticul Gheorghe Grigurcu si prozatorul Vasile Andru. Raspunsurile vor fi publicate in ordinea sosirii lor.
Imaginea clara a vinovatiilor
1. Observ o nuanta interesanta in intrebarea dumneavoastra: „sa fie deconspirati”, nu „sa se deconspire”. Din punctul meu de vedere, e preferabil sa-i cunoastem pe complicii culturali ai Securitatii din doua motive: 1. ca sa vedem cat de intinsa era cu adevarat harta concesiilor si a compromisurilor din cultura; 2. ca sa avem o imagine clara a vinovatiilor (asupra unor scriitori planeaza banuieli nedrepte, pe cand altii sunt inocentati in pripa). Sigur, stim deja cateva nume. Insa avem sub ochi doar varful aisbergului, fara sa banuim care e dimensiunea lui la baza. Deconspirarea – efectuata rece, fara patimi dizolvante – ne-ar ajuta totodata sa pricepem mai bine comportamentul de azi al celor care au avut momente de cedare ieri. Tipurile de raportare la Securitate si la dosariada sunt acum de o diversitate buimacitoare. Sunt prea putine certitudini la mijloc, or iata ca vine vremea cand e nevoie si de ele. Altfel, dansam un prelung cadril al suspiciunilor. Il banuim si pe cel care se fereste sa aduca vorba de Securitate, si pe cel care insista excesiv asupra ei. Ambii ni se par dubiosi. Iar psihoza pandeste ranjind.
O rusine pasagera
2. Au existat multe cazuri in care scriitorul a fost despartit de opera. Istoria literaturii e plina de colaborationisti, strajeri si informatori din umbra care n-au fost decazuti din drepturi. E adevarat, Ramon Gomez de la Serna a suferit crunt (mai degraba pentru niste candori politice decat pentru compromisuri), dar situatia lui e o exceptie picanta in peisajul ultimului secol. Handke n-a patit mare lucru, Grass isi sporeste vanzarile, Celine se reediteaza chiar azi, inclusiv in Romania. Sigur, acesti oameni si-au dezamagit publicul si s-au prabusit singuri de pe soclu. La noi insa lucrurile sunt chiar mai simple. Romanul e o creatura ciudata, care manifesta si intransigenta, si toleranta cand nu te astepti. Cei care au calcat stramb nu vor pati nimic, in afara unei rusini pasagere. Nimeni nu-i va evacua din planurile editoriale, din manuale sau din memoria culturala a natiei. Se vor imbata, vor sta in casa doua-trei zile, vor purta ochelari de soare iarna si sapca vara, iar cativa poate ca se vor cai. Cinste lor, daca o vor face! In rest, sa nu avem emotii in numele lor. Au avut sansa de a se naste intr-un spatiu al acomodarilor permanente, al adaptabilitatii motivabile oricand, al plierii rapide pe context.
