Avocata şi comentatoarea politică Debbie Schlussel a afirmat chiar că Fakih este susţinătoare a activităţilor acestei grupări armate libaneze, care pledează pentru “subjugarea femeii”, notează ziarul La Vanguardia. “Surse ale serviciilor secrete confirmă că cel puţin trei rude ale lui Fakih sunt şefi ai Hezbollah şi că cel puţin opt membri ai familiei sale au fost terorişti ai Hezbollah ucişi de Israel în ultimele războaie dintre Israel şi Liban”, spune Schlussel pe web-ul său, citat de Agerpres.
La rândul său, portalul Jewish Internet Defense Force (JIDF) a comentat că “a fost o zi sumbră pentru SUA” ca urmare a succesului lui Fakih, pe care a acuzat-o că sprijină fundamentalismul. Un succes, “logic” având în vedere că firma Farouk Systems a fost una din promotoarele concursului. Potrivit JIDF, patronii acestei companii sunt antiisraelieni şi susţin mişcările armate palestiniene.
În schimb, sora recent proclamatei Miss SUA, a negat faptul că Hezbollah ar fi finanţat cariera noii regine a frumuseţii. Într-o convorbire telefonică cu agenţia EFE, sora lui Fakih, Rana, care se află în capitala libaneză unde predă cursuri la Universitatea Americană din Beirut, una din cele mai prestigioase din Orientul Mijlociu, nu a vrut să facă comentarii pe această temă. Rana, deranjată de acuzaţiile privind presupusele relaţii ale surorii sale cu terorismul, a spus că vine o dată pe an la Beirut pentru a susţine aceste cursuri universitare, subliniind că sora ei este o fată plină de “entuziasm şi foarte muncitoare”.
A vrut de asemenea să scoată în evidenţă unitatea familiei sale formată din trei fete şi doi băieţi. La rândul său, primarul localităţii Srifa, Ali Eid, de unde este originară familia noii Miss SUA, şi-a exprimat bucuria faţă de victoria tinerei Rima. “Toţi suntem fericiţi”, a spus Eid, care a comentat că după alegerile municipale care vor avea loc duminica aceasta, toată lumea intenţionează să sărbătorească triumful noii Miss SUA.
“Sperăm să vina atât ea cât şi familia ei pentru a putea sărbători împreună acest succes la Srifa”, a spus primarul acestei localităţi meridionale libaneze. Eid a explicat că familia tinerei câştigătoare vine în fiecare an aici, deşi a precizat că nu au o casă în proprietate, fiind găzduiţi la un unchi. Fakih a plecat la 7 ani din Liban şi a participat la concurs reprezentând statul Michigan, unde s-a mutat cu familia în 2003, după ce a crescut la New York şi a studiat la o şcoală catolică.
Localitatea Srifa, situată la 85 de kilometri de Beirut, a devenit celebră în 2006 când 21 de persoane care se refugiau într-o casă au murit sub dărâmături după ce a fost bombardată de israelieni. Între 12 iulie şi 16 august 2006, Israel şi Hezbollah s-au înfruntat într-un război, mai ales în sudul Libanului, soldat cu 1.200 de morţi, 5.000 de răniţi şi un milion de refugiaţi.