La invitaţia conducerii Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, primarul Sectorului Tepebaşı – Eskişehir, Ahmet Ataç, şi Metin Gündoğdu, vicepreşedinte al Asociaţiei Culturale de Întrajutorare şi Sportivă a Turcilor Crimeeni din Eskişehir. Oaspeţii din Turcia au participat la o serie de întâlniri atât cu membri ai comunităţii tătare din România, dar şi cu reprezentanţi ai autorităţilor locale.
„Ne dorim ca prin consolidarea relaţiilor dintre tătarii din Dobrogea şi cei din Eskişehir să contribuim şi la punerea pietrei de temelie a unor colaborări viitoare şi între metropola turcească şi judeţul Constanţa. Acesta este şi motivul pentru care ne-am dorit foarte mult ca odată ajunşi în mijlocul nostru, liderii comunităţii tătare din Eskişehir să fie şi oaspeţii Instituţiei Prefectului, Judeţul Constanţa, ai Consiliului Judeţean Constanţa şi ai Primăriei Constanţa, lucru care s-a şi întâmplat”, a declarat preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep.
Cei doi oficiali turci au fost primiţi de prefectul Eugen Bola şi subprefecţii Iucsel Selamet şi Radu Volcinschi, iar la sediul Consiliului Judeţean Constanţa au avut întâlnire cu preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, şi viceprimarul Decebal Făgădău. Oaspeţii turci au participat la şedinţa filialei Constanţa a UDTTMR. La finalul vizitei la Consiliul Judeţean Constanţa, preşedintele Nicuşor Constantinescu a declarat: „Prin intermediul UDTTMR, al preşedintelui Gelil Eserghep, vom ţine legătura, pe viitor, cu autorităţile de acolo şi sperăm să avem aceeaşi deschidere şi din partea oficialilor din Turcia pentru a pune pe picioare cât mai curând proiecte comune în domeniul economic, social şi cultural”.
Între comunitatea tătară din România şi cea din Eskişehir – Turcia există o strânsă legătură, de ani buni. 25% din locuitorii Eskişehirului sunt tătari, iar 80% din aceştia fie că sunt plecaţi din România, fie că sunt urmaşii unor tătari plecaţi de aici. La începutul lunii februarie o delegaţie a UDTTMR, condusă de preşedintele Gelil Eserghep, s-a deplasat la Eskişehir, la manifestările anuale dedicate tătarilor de acolo, prilej cu care au avut loc şi mai multe vizite la autorităţile locale turceşti. Eskişehirul a fost declarat în 2013 „Capitala Culturală a Lumii Turcice”, prilej cu care acolo vor avea loc pe parcursul anului mai multe evenimente culturale.