28.1 C
București
marți, 10 septembrie 2024
AcasăSpecialDe ce nu mai vor oamenii de afaceri britanici să le rămână...

De ce nu mai vor oamenii de afaceri britanici să le rămână ţara în UE

Rezultatul sondajului publicat vineri dă un avantaj membrilor Partidului Conservator al premierului David Cameron care susţin retragerea Marii Britanii din UE, relatează Bloomberg, potrivit Mediafax.

Cameron va participa la alegerile naţionale din 2015 cu o platformă conservatoare care include organizarea unui referendum pe tema retragerii ţării din UE, deşi el susţine, personal, că este pentru apartenenţa Marii Britanii la Uniune.

Sondajul a fost realizat în perioada 2-12 septembrie, în rândul a 1.024 de lideri de afaceri.

Cercetarea arată că oamenii de afaceri vor renegocierea a nouă reglementări europene, între care limitarea numărului de ore de muncă, fiscalitate, protecţia datelor, mediu, sănătate şi siguranţă.

Chiar şi aşa, 49% dintre repondenţi ar vota pentru rămânerea ţării în UE, iar 39% pentru ieşirea acesteia.

Liderii de afaceri consideră în proporţie de 37% că beneficiile aduse de apartenenţa la UE sunt mai mari decât costurile.

„Va fi pentru mulţi o surpriză că un sondaj naţional în rândul liderilor de afaceri arată că o majoritate clară sprijină modificarea Tratatului UE şi revenirea la o relaţie de tip comercial. Presiunea este pe guvern, să obţină un acord mai bun din partea Bruxelles-ului şi să faciliteze crearea de locuri de muncă în Marea Britanie, a declarat Matthew Elliott, director general al organizaţiei Business for Britain, care a comandat sondajul.

 Cameron nu poate trece prin guvern o lege referitoare la referendum din cauza opoziţiei partenerilor de coaliţie liber-democraţi. În schimb, conservatorii au propus un proiect de lege care să garanteze organizarea referendumului până la sfârşitul anului 2017. Proiectul se află în prezent în Parlament.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Kamala și Trump, prima confruntare, într-o dezbatere fără public

Dezbaterea ar putea remodela cursa spre Casa Albă. Pennsylvania, stat-cheie în alegeri Candidatul republican la președinția SUA, Donald Trump și vicepreședintele democrat, Kamala Harris se vor întâlni...

Raed Arafat, deranjat de discuțiile „în derizoriu” despre mesajele Ro-Alert

Șeful DSU a anunțat că sunetele pentru mesajele Ro-Alert se vor schimba Raed Arafat a declarat într-o intervenție televizată, că discuțiile care duc „în derizoriu”...

Incident șocant în Argentina! Un arbitru a fost amenințat cu arma

Președintele clubului din Argentina, acuzat de amenințări cu arma la adresa unui arbitru. Scena fotbalistică din Argentina a fost zguduită de un incident șocant care...
Ultima oră
Pe aceeași temă