La sfârşitul secolului al XVIII-lea bărbaţii aveau drepturi de care femeile nu se puteau bucura. Printre altele se număra şi dreptul de a vedea şi alte femei şi chiar de a întreţine relaţii sexuale cu acestea în timp ce persoanelor de sex feminin le era total interzis acest lucru.
Astăzi cu siguranţă lucrurile nu mai stau aşa, deşi în ultimul timp tot mai multe cupluri îşi construiesc o relaţie bazată pe mai multă toleranţă atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi, mărturiseşte Stephanie Coontz pentru salon.com. Deşi sunt câteva cupluri care se căsătoresc la o vârstă mai înaintată având mai multă experienţă sexuală şi aşteptări mai mari în ceea ce priveşte intimitatea şi prietenia, fără însă a confunda atracţia sexuală cu iubirea, instituţionalizarea unei căsătorii fără obligaţii de monogamie nu se va întâmpla prea curând. Şi asta pentru că trăim într-o societate în care odată ce ne angajăm într-o relaţie, uităm de independenţă şi ne dedicăm întru totul celuilalt.
Extrem de puţine cupluri se căsătoresc fără a se teme că celelalte relaţii extraconjugale se vor dezvolta în ceva mai important şi eventual ameninţător. Folosim monogamia ca un fel de siguranţă pentru ca nici noi, nici partenerul nostru, să nu se îndrăgostească vreodată de altă persoană.
Mai mult, societatea nu este pregătită să accepte un mariaj deschis şi asta în ciuda faptului că tot mai multe celebrităţi, şi nu numai, sunt implicate în scandaluri sexuale ce implică un al treilea partener. Multe femei au rămas în relaţii nefericite tocmai din acest motiv, pentru că societatea le-ar fi condamnat dacă ar fi îndrăznit să renunţe. În trecut dacă o femeie se plângea că soţul îi este necredincios, i se spunea să se întrebe cu ce i-a greşit de l-a determinat să procedeze astfel. Să se întrebe de ce nu se mai îngrijeşte ca înainte şi ce a făcut ca să îşi îndepărteze bărbatul de lângă ea. De atunci s-au dezvoltat noi principii în ceea ce priveşte dreptatea şi dezaprobarea relaţiilor extraconjugale atât din partea femeilor cât şi din partea bărbaţilor.
Definiţia romantismului începe să se schimbe în sfârşit după mult timp şi este mult mai complexă decât o relaţie bazată sau nu pe monogamie. Faptul că este obligatoriu ca iubirea romantică să stea la baza oricărui mariaj este o idee ce a luat amploare la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Înainte de asta, romantismul era dezvoltat în principiu în afara mariajului şi era considerat un act de responsabilitate ca o căsătorie să fie bazată pe iubire romantică. Abia mai târziu oamenii au evidenţiat importanţa unui mariaj bazat pe romantism.
Totuşi instituţiile statale au recunoscut că nu este o idee bună ca dragostea să stea la baza mariajului pentru că atunci femeile ar fi avut dreptul să nu se căsătorească chiar dacă ar rămâne însărcinate şi în plus ar avea şi dreptul de a divorţa. Pentru a desfiinţa această idee romantismul a fost redefinit ca misterioasa atracţie dintre persoane de sex opus. Era bazată pe diferenţa dintre genuri, femeia iubea puterea şi protecţia pe care barbatul le putea oferi iar bărbatul iubea femeia pentru puritatea ei feciorelnică, tinereţea şi drăgălăşenia acesteia. Ea îl venera iar el îşi putea scoate în evidenţă toate aceste aspecte care îl făceau atractiv. Deci definiţia romantismului era bazată pe atracţia faţă de aceste stereotipuri, o idee superficială care împiedica relaţia de prietenie într-un cuplu.
Abia în ultimii 30-40 de ani femeile şi bărbaţii au reuşit să îşi construiască vieţi aparent egale astfel că începem în sfârşit să realizăm că această definiţie învechită a romantismului nu funcţionează. Este doar dragoste nebună şi dorinţă trupească.
„Acum dragostea romantică”, spune Stephanie Coontz, „este bazată pe prietenie şi onestitate şi asta schimbă într-adevăr o căsătorie.” Poate că unele cupluri reuşesc să dezvolte o relaţie în care principiul monogamiei este negociat, în timp ce altele vor trece prin această fază pentru ca mai apoi să renunţe şi să rămână fideli partenerului.
